Salvamont: 35 de intervenţii, în ultimele 24 de ore – recordul negativ al acestei luni

Salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi să intervină, în ultimele 24 de ore, la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane – 35 de cazuri, recordul negativ al acestei luni, fiind salvate peste 50 de persoane, relatează Agerpres.

„O zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane, recordul negativ al acestei luni. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 35 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, se arată duminică pe pagina de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe apeluri au fost în Neamţ, Bacău, Sibiu, Zărneşti.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 52 de persoane. Dintre acestea 7 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit 41 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati