Salvamont: Aproape 50 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Aproape 50 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore de salvamontişti.

Potrivit Salvamont România, în ultimele 24 de ore, s-au primit la Dispeceratul Naţional 48 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Cele mai multe au fost solicitări pentru Salvamont Judeţul Braşov, Salvamont Predeal, Salvamont Prahova, Salvamont Neamţ şi Salvamont Argeş.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 46 de persoane. Dintre acestea, 6 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi 2 au fost duse cu elicopterul SMURD la spital. Una dintre acţiuni a fost prin troliere, se arată duminică dimineaţă pe pagina de Facebook a Salvamont.

Totodată, s-au primit şi 54 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană. AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati