Salvamont România, reacție după ce hotelierii din Bucegi s-au plâns de semnalul slab la telefonie

În urma articolului apărut în data de 4 decembrie în publicația newsbucuresti.ro sub titlul „Hotelierii din Bucegi se plâng de semnalul slab la telefonie: „Nu se poate contacta Salvamont”, Salvamont România transmite un punct de vedere.

„Alertarea echipelor Salvamont se face prin trei căi. Prima: prin telefoanele mobile și fixe din Dispeceratele județene Salvamont sau din bazele Salvamont, prin Sistemul Unic de Urgență 112, care poate fi apelat de pe orice telefon, indiferent de operatorul de telefonie mobil[ utilizat.

Apelul de urgență este preluat automat de orice operator de telefonie care are acoperire în zonă. A doua posibilitate de alertare a echipelor Salvamont este prin Dispeceratul Național Salvamont – Vodafone, care poate fi apelat din rețeaua oricărui operator de telefonie mobilă.

A treia posibilitate de alertare a echipelor Salvamont este prin aplicația Salvamont – Vodafone, disponibilă gratuit tuturor celor care au un număr de telefon înregistrat în România, indiferent de operatorul de telefonie mobilă sau de sistemul de operare al terminalului – Android sau iOS.

De asemenea, echipele Salvamont au la dispoziție o rețea digitală performantă de radiocomunicații realizată si pusă la dispoziție gratuit de către Serviciul pentru Telecomunicații Speciale.

Astfel, un apel de urgență, dacă nu a putut fi transmis unei echipe Salvamont prin sistemul de telefonie fixă sau mobilă, poate fi retransmis prin sistemul de radiocomunicații prin intermediul uneia dintre echipele din grupul de masiv sau grupul național. În context, informația conform căreia echipele Salvamont nu ar putea prelua un apel de urgență și nu ar putea fi alertate într-un anumit moment nu corespunde realității.

În baza parteneriatului pe care îl avem încă din 2004, Vodafone România susține activitatea Salvamont și suntem în dialog continuu pentru extinderea acoperii cu semnal mobil în zonele frecventate de turiști sau în sprijinul misiunilor de căutare-salvare.

Astfel, oricând echipele Salvamont au sesizat necesitatea obținerii unui semnal mai puternic de telefonie sau internet pentru bazele și posturile Salvamont, au primit sprijin și cererile au fost soluționate cu promptitudine, ținându-se cont tocmai de caracterul de serviciu de urgență. Astfel, toate cererile transmise în acest an operatorului Vodafone, respectiv cele ale echipelor Salvamont din Gorj, Hunedoara, Sinaia – Cota 2000 și Buștenibaza Babele au fost soluționate favorabil, ultimele două locații menționate fiind deja dotate cu amplificatoare de semnal ce asigură acoperire eficientă și în zona menționată, respectiv Padina-Peștera.

Mai mult, pentru zona Padina-Peștera, de peste 10 ani, la Centrul Național Salvamont, a fost montat de către Vodafone un releu dedicat zonei. Acoperirea exterioară a acestuia asigură nivelul necesar de comunicații în întreaga zonă aferentă platoului Padina.

În privința așa-zisei lipse de semnal menționate în articol, salvatorii montani din cadrul Serviciului Salvamont Dâmbovița aflați în tura operativă în aceste zile la postul Salvamont Peștera au confirmat că nu au avut probleme cu semnalul, au putut prelua telefonic toate apelurile de urgență și au putut furniza toate informațiile sau lua toate acțiunile necesare”, a transmis Salvamont România.

Hotelierii din Bucegi se plâng de semnalul slab la telefonie: ”Nu se poate contacta Salvamont”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati