Salvaţi Copiii dotează secţia ATI neonatală a maternităţii Spitalului Universitar Bucureşti

Rata naşterilor premature a fost sensibil mai mare (14%) la maternitatea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) faţă de media naţională (9-10%), în anul 2020, chiar în condiţiile în care pandemia a generat o scădere a numărului total de internări.

Foarte multe mame provin din grupe populaţionale vulnerabile: nediagnosticarea unor boli materne asociate sarcinii, incidenţa crescută a infecţiilor antenatale, a malformaţiilor congenitale intrauterine nedepistate şi a bolilor genetice, în lipsa controlului medical regulat, cresc riscul naşterilor cu probleme şi acutizează nevoia de aparatură medicală performantă.

Organizaţia Salvaţi Copiii România dotează secţia de Terapie Intensivă neonatală a SUUB cu un dispozitiv UNIQUE + CFM – un sistem de hipotermie controlată pentru nou-născut, monitorizare continuă EEG şi modernizarea reţelei de oxigen, în valoare totală de 64.500 de euro.

Maternitatea SUUB are 10 locuri de terapie intensivă şi alte 10 locuri de prematuri, pentru îngrijirea nou-născuţilor cu vârste de gestaţie foarte mici sau cu afecţiuni grave, ce necesită suport cardiorespirator, mulţi dintre aceştia fiind transferaţi de la alte maternităţi din ţară.

Doctorul Adriana Dan, şeful Secţiei de Neonatologie, a declarat: „Naşterea unui copil prematur este o dramă pentru familie, pentru că, fără ajutor medical prompt şi adecvat, aceşti copii pot să nu supravieţuiască. Prematuritatea este însă şi o problemă de sănătate publică importantă, fiindcă are un impact pe termen lung asupra calităţii vieţii copilului, creşte cererea de servicii medicale, influenţează integrarea în şcoală şi generează costuri medicale importante individuale şi pentru societate”.

Suferinţa hipoxică perinatală, care poate afecta nou-născuţii, indiferent de vârsta de gestaţie şi greutate, cauzează distrugerea substanţei cerebrale şi, dacă nu conduce la deces, stă la baza unor handicapuri majore ale copilului. Câteva minute de hipoxie cerebrală pot să însemne o copilărie petrecută în spitale de recuperare. De astăzi, medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti vor avea la dispoziţie tehnologia care permite o răcire corporală controlată la copiii cu hipoxie la naştere, ceea ce va reduce afectarea neurologică.

În cadrul programului naţional de reducere a mortalităţii infantile, în 10 ani de campanie, au fost investite aproximativ 6 milioane de Euro în dotarea a 100 de maternităţi, secţii de nou-născuţi şi secţii de pediatrie din toate judeţele ţării, cu peste 830 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 100.000 de copii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati