Salvaţi Copiii România continuă proiectul de reparaţii şi dotări la Spitalul „Grigore Alexandrescu”

După ce Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti a fost dotat în timp record, doar în şapte zile, cu două ambulanţe de uz pediatric, Organizaţia Salvaţi Copiii România continuă proiectul de dotare a unităţii medicale. Spitalul mai are nevoie de un sistem de energie permanent, vital pentru sălile de operaţii şi de ATI, în valoare de 57.632 de euro.

În prezent, spitalul utilizează mai multe echipamente UPS pentru alimentarea permanentă cu energie electrică a zonelor sensibile din spital – săli de operaţie şi ATI – în cazul unor disfuncţionalităţi ale reţelei naţionale. Aceste echipamente sunt vitale, pentru că furnizează permanent curent electric on-line, pentru a asigura o continuitate a activităţii medicale în situaţii de urgenţă.

În acest moment, câteva dintre echipamentele UPS necesită verificări şi reparaţii, schimbarea acumulatorilor şi a unor componente electronice, după cum urmează:

Secţia pentru Chirurgie Plastică şi Arsuri
– un echipament UPS (40kva) pentru cele trei săli de operaţie
– un echipament UPS (40kva) pentru saloanele de Terapie Intensivă

Unitatea de Primiri Urgenţe
– un echipament UPS (160kva)

Secţia de Chirurgie Cardiovasculară
– trei echipamente UPS (3x20kva) pentru cele două săli de operaţie şi angiograf
– trei echipamente UPS (3x20kva) pentru saloanele ATI

Secţia de Neurochirurgie
– trei echipamente UPS (3x20kva) pentru cele două săli de operaţie
– trei echipamente UPS (3x20kva) pentru saloanele ATI.

Acestor necesităţi urgente li se adaugă achiziţia unui aparat de radiologie mobil performant, indispensabil în chirurgia ortopedică, în intervenţii chirurgicale pentru malformaţiile congenitale ale aparatului locomotor, tumori osoase benigne şi maligne, traumatisme, infecţii, distrofii osoase etc.

Peste 4.000 de copii ajung anual la Secţia de ortopedie pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, iar dintre aceştia, aproximativ 80% necesită cel puţin o intervenţie chirurgicală. Pentru a se putea ghida intraoperator în cadrul unei intervenţii ortopedice, medicul are nevoie de un aparat de radiologie mobil, C-arm.

Aparatul, un sistem mobil de fluoroscopie ce conţine un tub de radiologie şi un soft de procesare, este indispensabil chirurgului în timpul intervenţiilor chirugicale ortopedice. Acesta este utilizat în majoritatea intervenţiilor ortopedice, de la tratamentul minim invaziv în urgenţă al fracturilor până la intervenţii complicate, precum cele de scolioză.

Costul unui astfel de echipament performant este de 130.000 de Euro.

Până în prezent, din donaţii individuale şi ale companiilor, a fost strânsă suma de 50.133 euro. Cei care doresc să ajute, o pot face donând pe www.salvaticopiii.ro/spital sau direct in contul Organizaţiei: RO15 RNCB 0071 0114 3479 0005.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati