Sameday investeşte peste 1 milion de euro într-o aplicaţie mobilă pentru livrări

Sameday anunţă că investeşte peste 1 milion de euro în Sameday App, o aplicaţie mobilă menită să îmbunătăţească experienţa pe care clienţii o au cu magazinele online.

Peste 20.000 de firme (magazine online în general) au livrat prin intermediul Sameday, în primele 8 luni ale acestui an.

  • Sameday App oferă utilizatorilor mai multă predictibilitate, flexibilitate şi transparenţă asupra procesului de livrare. ”Funcţionalităţile incluse în aplicaţie răspund cerinţelor şi nevoilor specifice ale consumatorilor în ceea ce priveşte serviciile de curierat, fiind construite pe baza feedback-ului oferit de aceştia în cadrul unui studiu de piaţă realizat de companie în luna mai a acestui an”, anunţă compania.

Conform studiului Sameday, livrarea coletelor în siguranţă, rapiditatea şi comunicarea clară cu privire la timpul de livrare preconizat se numără printre cele mai mari aşteptări ale clienţilor în interacţiunea lor cu orice companie de curierat.

78% dintre respondenţi îşi doresc o aplicaţie mobilă care să ofere mai mult control şi flexibilitate în procesul de livrare

Funcţionalităţile cele mai dorite de utilizatori sunt urmărirea în timp real a procesului de livrare, posibilitatea amânării livrării, respectiv prelungirea termenului de păstrare a coletului în easybox.

Sameday a integrat în noua aplicaţie funcţionalităţi care permit urmărirea în timp real pe hartă a traseului coletului (clienţii pot urmări locaţia exactă a coletelor cu până la 2 ore înainte de livrare); plata cu cardul direct din aplicaţie; redirecţionarea coletelor la easybox sau la altă adresă; prelungirea perioadei de păstrare a coletului în easybox cu până la 24 de ore; amânarea livrării cu până la 5 zile.

„Sameday App este primul produs lansat de Sameday care se adresează exclusiv consumatorului final şi devine un important diferenţiator în piaţa de curierat. Noul produs este menit să îmbunătăţească experienţa clienţilor, să crească încrederea în ecosistemul creat de magazinele online şi industria de curierat, contribuind astfel la dezvoltarea e-commerce-ului în România. Tehnologia este foarte importantă pentru noi, iar atunci când dezvoltăm soluţii digitale  pornim de la aşteptările clienţilor care îşi doresc să deţină mai mult control asupra procesului de livrare. De aceea, cele mai apreciate funcţii ale unei aplicaţii mobile sunt cele care oferă confort, transparenţă şi flexibilitate”, a declarat Lucian Baltaru, CEO Sameday Group.

De asemenea, aplicaţia include şi alte caracteristici utile clienţilor, precum: salvarea adreselor de livrare şi easybox-urile preferate; adăugarea cardurilor bancare în aplicaţie pentru o plată cât mai rapidă; posibilitatea verificării statusului tuturor comenzilor Sameday în acelaşi loc; acces la istoricul comenzilor; cod PIN/QR mereu la îndemână pentru validarea livrării; notificare cu privire la intervalul de timp în care va fi realizată livrarea; anularea comenzii înainte de livrare; înregistrarea în aplicaţie direct cu contul eMAG, Google Play sau Apple Store.

Aplicaţia mobilă Sameday App poate fi descărcată gratuit din Apple Store sau Google Play.

Peste 50% dintre comenzile Sameday sunt livrate la easybox

Peste 20.000 de magazine online au livrat prin intermediul Sameday în primele 8 luni ale acestui an. În prezent, peste 50% dintre comenzile Sameday au destinaţia easybox.

Pe teritoriul României, există peste 3.800 de easybox-uri amplasate în 333 de localităţi din mediul urban şi rural, iar Sameday are în plan în continuare expansiunea reţelei de lockere. În 2023, media zilnică a trimiterilor către lockere este de aproximativ 150.000, iar timpul mediu de ridicare a comenzilor din easybox este de 6 ore.

În 2023, cele mai multe comenzi prin easybox au venit din Bucureşti, unde au fost livrate aproximativ 6 milioane de colete, cele mai multe fiind înregistrate în sectorul 6. Capitala este urmată de Cluj-Napoca, cu peste 1 milion de colete, apoi oraşele Iaşi, Bacău şi Timişoara.

Sameday este o companie de curierat cu peste 4.500 de angajaţi şi parteneri. Compania este prezentă în România, Ungaria şi Bulgaria, oferind atât servicii de livrare door-to-door, cât şi livrare în peste 3.800 de lockere easybox. Astfel, Sameday operează cea mai extinsă reţea de lockere din regiune.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati