Pentru menținerea curățeniei și pentru protejarea sănătății populației, Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală, continuă acțiunile de identificare și sancționare contravențională a celor care abandonează deșeurile în locuri nepermise și nu respectă legislația în privința protecției mediului.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului, pe Str. Limanului din cartierul Chitila de pe raza Sectorului 1 al Capitalei a fost identificat un autovehicul încărcat cu deșeuri, care fusese transformat în „pubelă de gunoi”. Aceștia au procedat la identificarea și sancționarea contravențională a proprietarului autovehiculului cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, conform Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor.
Totodată, în primele trei luni ale anului 2021, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au aplicat 295 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 532.150 de lei, persoanelor fizice sau juridice care nu respectau prevederile legale privind protecția mediului.
Acțiunile Poliției Locale Sector 1 de depistare și sancționare a persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public sau privat din această zonă administrativă vor continua până când acest fenomen va fi eradicat.