Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost sesizate cu privire la producerea a 4.250 infracţiuni şi au aplicat 38.220 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 17 milioane de lei, în weekendul prelungit ocazionat de Rusaliile ortodoxe, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
De asemenea, angajaţii MAI au salvat peste o 100 de persoane din diferite situaţii de pericol, arată Agerpres.
„În fiecare zi, au fost mobilizate peste 25.500 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne. Structurile de ordine publică au efectuat peste 14.600 de intervenţii, iar structurile pentru situaţii de urgenţă au efectuat 7.425 de intervenţii, din care 5.739 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 599 pentru stingerea de incendii”, a spus Monica Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI.
Efectivele MAI au realizat peste 100.000 de verificări cu aplicaţia eDAC pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.
În atenţia poliţiştilor rutieri au fost şoferii care nu au respectat normele rutiere şi au pus în pericol siguranţa traficului.
Au fost reţinute 3.075 de permise de conducere, dintre care 59 ca urmare a consumului de droguri sau alte substanţe interzise
„S-a acţionat zilnic cu aproximativ 300 de radare, fiind reţinute 3.075 de permise de conducere, dintre care 59 ca urmare a consumului de droguri sau alte substanţe interzise, în creştere cu 33,9% faţă de anul precedent. De asemenea, au fost retrase 1.279 de certificate de înmatriculare”, a precizat Dajbog.
Ea a adăugat că numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 25% faţă de anul trecut şi cu mai mult de o treime faţă de anul 2022 şi tot în scădere a fost şi numărul victimelor accidentelor, cu peste 6%.
„Ca urmare a fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, inclusiv de nivel Cod Roşu, s-au înregistrat efecte în 45 localităţi din 12 judeţe, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din nouă curţi, două anexe, cinci beciuri şi de pe o stradă, precum şi pentru degajarea a 74 de copaci doborâţi de vânt şi trei stâlpi prăbuşiţi, fiind avariate patru autovehicule, patru blocuri de locuinţe şi o casă”, a declarat oficialul MAI.
Structurile Ministerului au fost prezente şi la manifestările religioase şi evenimentele cu public numeros pentru a preveni producerea unor incidente şi pentru a putea interveni rapid în sprijinul oamenilor în caz de nevoie. Numărul de participanţi la aceste evenimente a variat între 5.000 şi 28.000.