Sandra Alexiu (Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov): Ne aşteptăm la un sezon gripal greu

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat miercuri că, deşi deocamdată nu s-au înregistrat cazuri active de gripă, se aşteaptă la un sezon gripal „greu”.

„Am văzut raportările Institutului Naţional de Sănătate Publică – există raportate cazuri de gripă clinică. (…) Deocamdată nu sunt cazuri, însă ne aşteptăm la o explozie de cazuri imediat ce timpul se răceşte, pentru că am urmărit ce s-a întâmplat în Emisfera Sudică. (…) În momentul în care vrem să ştim cum va arăta sezonul gripal ne uităm pe statisticile publicate de ţările din emisfera sudică. Cele mai uşor de accesat sunt cele din Australia, Brazilia, alte ţări din America de Sud, Noua Zeelandă. Acolo am observat că sezonul gripal s-a instalat foarte repede, mult mai devreme decât de obicei, chiar cu o lună înainte. Au fost afectate foarte mult grupele de vârstă mici – copii. (…) A urmat un sezon greu cu două vârfuri – unul undeva în mai, mai devreme decât se aşteptau de obicei şi unul spre sfârşitul lui iulie şi august. (…) Aşa încât ne aşteptăm şi noi la un sezon greu”, a declarat miercuri medicul pentru Agerpres.

De asemenea, reprezentantul Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a afirmat că până în prezent a reuşit să vaccineze cu vaccin antigripal destul de mulţi dintre pacienţi, având în vedere că serul a sosit mai devreme decât în alţi ani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati