SANITAS, miting cu peste 10.000 de participanţi, în Capitală. Revendicările sindicaliştilor

Federaţia SANITAS organizează, miercuri, un miting de protest în Capitală, la care sindicaliştii anunţă că aşteaptă peste 10.000 de participanţi.

  • Încălcarea ”sistemică” a prevederilor din Legea salarizării şi lipsa dialogului social sunt principalele revendicări ale sindicaliştilor, anunţă sindicaliştii, într-un comunicat de presă.

”Federaţia SANITAS din România organizează, miercuri, 15 iunie 2022, un miting de protest la care şi-au anunţat participarea peste 10.000 de membri SANITAS din toată ţara, angajaţi în sistemul public de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, potrivit sursei citate.

Revendicările Federaţiei SANITAS sunt:

1. Aplicarea corectă şi în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate drepturile salariale cuvenite angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă socială: creşterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor şi plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată etc.;

2. Asigurarea finanţării voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, pentru angajaţii din Sănătate;

3. Eliminarea din Legea-cadru nr 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensaţiilor, primelor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială;

4. Rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorităţi prin PNRR în ceea ce priveşte buna guvernanţă în sectorul public, cel puţin cele referitoare la principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare.

Programul protestului SANITAS:

• 10.00 – 11.00: adunare publică în Piaţa George Enescu

• 11.00: deplasarea coloanei de membri SANITAS până în Piaţa Victoriei

• 12.00 – 13.00: protest în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului

”În ultimii doi ani, guvernele României au încălcat sistematic Legea salarizării prin blocarea creşterilor salariale. Decizia a lovit în categoriile de angajaţi cu cele mai mici salarii din sistem: infirmieri, brancardieri, îngrijitori, personal TESA, personal auxiliar, personal tehnic etc. De cel puţin patru ani, aceiaşi guvernanţi alimentează inechitatea generată de calcularea sporurilor în sistemul de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei SANITAS.

Potrivit acestuia, majoritatea categoriilor profesionale au sporul pentru condiţii de muncă aplicat la salariul din 2018 şi acelaşi mod de calcul se aplică şi pentru celelalte tipuri de sporuri – cel pentru munca de noapte, pentru munca în zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbătorile legale, precum şi pentru plata gărzilor.

”Este o încălcare gravă a principiilor de drept al muncii. Dacă ai un salariu de bază în plată, toate celelalte drepturi salariale trebuie să se raporteze la el! Nu cerem nimic în plus faţă de ce prevede legea! Vrem ca oamenilor pe care îi reprezentăm să li se recunoască valoarea muncii şi să fie trataţi corect şi echitabil din punct de vedere salarial”, a mai afirmat preşedintele Federaţiei SANITAS.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati