Săptămâna viitoare s-ar putea deschide, în sfârșit, circulația pe Bulevardul Decebal, a transmis primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, scrie Ziare.com.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a transmis că în zonă se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea traficului.
„Mai avem puțin de muncă pentru a pune în siguranță toate zonele în care lucrăm (spre exemplu, viitoarele intrări în parcare, rămase în stadiu de șantier – n.red.) Încercăm să deschidem 4 benzi săptămâna viitoare!”, a transmis Robert Negoiță.
Primăria Sectorului 3 a închis pe 19 iunie capătul dintre Piața Muncii al Bd Decebal. Motivul: zona carosabilă urma să fie excavată, pentru a permite construcția unei mari parcări subterane, în care să aibă loc peste 700 de autovehicule.
Inițial, Primăria Sectorului 3 a anunțat că circulația se va relua pe 15 septembrie, odată cu începerea noului an școlar.