Şapte peroane de tramvai vor fi modernizate, după o investiție de 5,4 milioane lei

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat în şedinţa de joi indicatorii tehnico-economici faza DALI, în vederea modernizării a şapte peroane ale staţiilor de tramvai.

Este vorba despre lucrări în valoare de 5.430.259 lei fără TVA, iar durata de realizare a investiţiei este de şapte luni (din care patru luni durata de execuţie).

Reprezentanţii PSD au cerut explicaţii în legătură cu preţul proiectării şi al investiţiei, iar consilierul general Valeriu Şuhan (PSD) a atras atenţia asupra faptului că numărul total al peroanelor care trebuie reabilitate este 56, scrie Agerpres.

„Proiectul a fost făcut de către echipa de proiectare din cadrul STB. În urma cantităţilor rezultate, a fost realizat devizul general, utilizând programul care se foloseşte uzual pentru norme de deviz. Legat de costuri, cele 14 peroane pe care le avem în execuţie, sunt 75.000 de euro per peron. Costurile pentru peroanele actuale, fără parte de copertine, sunt 86.000 de euro. Diferenţa pentru acestea a apărut din nevoia de a extinde spaţiul carosabil, de a defrişa 15 arbori şi avem plantarea a 150 de arbori noi. Costurile între ce avem în prezent, în proiectul cu TCM, sunt 10.000 de euro în plus”, a precizat Cătălin Aflat, director general la Direcţia Investiţi.

Reprezentanţii aparatului de specialitate au precizat luni, în cadrul şedinţei Comisiei de transport, că peroanele noi trebuie să aibă o lungime de cel puţin 51 de metri şi o lăţime de 1,8-2 metri. În acest fel, urmează să se asigure infrastructura pentru noile tramvaie, care au o lungime de 36 de metri.

Peroanele care vor fi modernizate sunt situate în următoarele zone:

– Şos. Viilor, la intersecţia cu str. Ştefan Hepites, în suprafaţă totală de 150 de metri pătraţi;
– Piaţa Unirii, cap linie 32, la intersecţia B-dul Regina Maria cu B-dul Unirii şi Splaiul Independenţei, în suprafaţă totală de 160 de metri pătraţi;
– Depou Alexandria, cap linie 32 (peron debarcare), în suprafaţă totală de 78 metri pătraţi;
– Pasaj Colentina – pe Şos. Colentina, în bucla de întoarcere linia de tramvai 21, în suprafaţă totală de 204 metri pătraţi;
– Piaţa Hurmuzachi, ambele sensuri de pe Şoseaua Mihai Bravu, la intersecţia cu Bulevardul Basarabia şi respectiv Calea Călăraşi, în suprafaţă totală de 165 metri pătraţi.

În raportul de specialitate se arată că, potrivit expertizei tehnice, se impune demolarea peroanelor existente şi realizarea unor peroane noi, care să corespundă cerinţelor legate de confortul şi siguranţa călătorilor. Peroanele vor avea rampe pentru persoanele cu dizabilităţi, vor fi dotate cu indicator de staţie, indicator de ocolire/borne reflectorizante, coşuri de gunoi, gard pentru protecţia călătorilor, elemente reflectorizante şi adăposturi de călători.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati