Șapte persoane care au împlinit 100 de ani, premiate de Consiliul Judeţean Ilfov

Şapte persoane care au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani au fost premiate în cadrul evenimentului „O viaţă cât un centenar” de către Consiliul Judeţean Ilfov.

În semn de preţuire pentru contribuţia adusă la dezvoltarea comunităţii, seniorii judeţului au primit fiecare câte 2.000 de lei, plachete aniversare şi flori.

„E o vorbă la români: Cine nu are bătrâni, să îşi cumpere! Dumneavoastră aveti un secol de viaţă. O viaţă care ştiu că nu a fost deloc uşoară. Aţi supravieţuit războiului şi ororilor şi unii dintre dumneavoastră au aflat pe pielea lor ce înseamnă cruzimea celor care ne-au călcat ţara. Aţi trecut prin multe greutăţi şi de fiecare dată aţi găsit puterea să le depăşiţi. Aţi acumulat experienţă şi înţelepciune. Aveţi tot respectul meu şi toată bunăvoinţa!”, a spus Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.

Cei 7 ilfoveni care au împlinit 100 de ani sunt: Rada Nicolae, Floarea Ştefan, Florica Botezatu, Francisc Grigore, Ioana Spânu, Teodora Niţescu, Rada Ion.

La finalul evenimentului, primarul din comuna Moara Vlăsiei, Andrei Filip, a premiat 12 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati