SĂRBĂTOARE MARE în calendarul Ortodox: 8 septembrie – Naşterea Fecioarei Maria; peste 2 milioane de români îşi serbează onomastica

Creștinii ortodocși sărbătoresc pe 8 septembrie Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare care mai poartă și numele de „Sfânta Maria Mică”, fiind cosiderată a fi prima mare sărbătoare creștină a noului an bisericesc, care începe la 1 septembrie.

Maica Domnului sau Fecioara Maria a fost mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană), precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus.

Al treilea sinod ecumenic, ținut la Efes în anul 431, convocat pentru a dezbate asupraînvățăturii dioprosopiste a patriarhului Nestorie [7], a confirmat învățătura Bisericii primare cu privire la Maica Domnului (gr. Theotokos, „Născătoarea de Dumnezeu”).

Venerarea Mariei ca fecioară joacă un rol important deopotrivă în bisericile ortodoxe, cea catolică, cea anglicană și cele orientale. Un număr foarte mare de biserici și catedrale îi poartă numele, inclusiv spre exemplu 70% din catedralele franceze.

Popular, sărbătoarea marchează graniţa dintre sfârşitul verii şi începutul toamnei. Astfe, în jurul datei de 8 septembrie, păsările își încep călătoria spre țările calde, insectele se retrag în pământ şi frigul iernii începe să se instaleze. Tot în preajma acestei date încep să se strângă multe dintre fructele şi plantele toamnei, iar pe 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, tradiţia populară spune că se scutură şi se culeg nucii.

De Sfânta Marie Mică își serbează onomastica aproximativ 2,2 milioane de români, dintre care 1,8 milioane sunt femei.

Dintre femeile care își serbează onomastica aproximativ 1.400.000 se numesc Maria, aproximativ 270.000 poartă numele de Mariana, și în jur de 51.000 Marinela. Numele care se sărbătoresc de Sf. Maria sunt Maria (vine din ebraica si înseamnă: cea iubita, cea îndrăgită), Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Mariuca, Maricica, Mia, Mioara, Marian, Marin.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati