Șase din zece angajați simt că fac muncă invizibilă, care nu e apreciată de manageri, arată un sondaj Genesis Property

Șase din zece angajați simt că fac muncă invizibilă, care nu e apreciată de manageri, iar pentru 80% dintre ei interacțiunile de la birou îi ajută să fie mai vizibili, relevă un sondaj realizat de Genesis Property în luna octombrie pe un eșantion de 1.025 respondenți la nivel național, notează Agerpres.

”Într-o piață a muncii supusă unor presiuni și tensiuni tot mai mari, din ce în ce mai mulți angajați au sentimentul că munca lor trece neobservată, o situație care poate alimenta demotivarea și distanțarea față de colegi și manageri.

Peste 58% dintre angajați simt că fac muncă invizibilă, nerecunoscută de colegi și manageri, însă aproape 80% spun că interacțiunile de la birou contribuie, în diferite grade, la vizibilitatea muncii lor și îi ajută să fie mai apreciați de colegi și manageri”, se arată în cercetare.

Din mai multe puncte de vedere, biroul are un rol cheie în această ecuație, peste 36% dintre cei chestionați spunând că îi ajută să separe mai bine viața personală de cea profesională. În plus, peste 35% susțin că biroul îi ajută să fie la curent cu ce se întâmplă la job și să țină mai bine pasul cu schimbările din activitatea zilnică. Atunci când lucrează de la distanță, peste 28% spun că nu pot separa bine viața profesională de cea personală, iar 26% se plâng că ajung să facă mai multă muncă invizibilă decât la birou și ajung deseori să lucreze peste program din cauza acestor sarcini invizibile.

”Prezența la birou nu mai este doar despre a bifa taskuri, ci despre a fi văzut, auzit și a face parte dintr-o comunitate vie. Acolo unde munca capătă chip, iar oamenii se recunosc unii pe alții dincolo de ecrane și deadline-uri. Într-un moment în care tot mai mulți angajați au senzația că dispar în propriul rol, gesturile mici – un ‘mulțumesc’, o întrebare sinceră, o conversație de două minute – devin ancore care țin echipele împreună. Pentru că, la final, ceea ce ne motivează cu adevărat nu este perfecțiunea, ci sentimentul că munca noastră chiar contează pentru cineva”, a declarat Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY la Genesis Property, citată în prezentarea sondajului.

Atunci când lucrează de la birou, peste 39% spun că au inclusiv un mai bun acces la informații și oportunități informale (discuții, decizii ad-hoc), peste 38% apreciază și feedback-ul mai rapid, iar peste un sfert consideră că este o bună ocazia de a construi o relație mai apropiată cu managerii. Peste 54% spun că principalul avantaj când lucrează de la birou este comunicarea mai rapidă și mai clară cu colegii și managerii, în timp ce aproape 28% apreciază și modul mai eficient de colaborare și progresul mai vizibil în proiectele desfășurate.

Facilitățile și serviciile care ar trebui integrate în campusurile de birouri reprezintă un subiect foarte important, mai ales în crearea unei atmosfere de lucru relaxante și plăcute pentru oameni. Peste 47% dintre subiecți au spus că spațiile destinate relaxării sunt cele mai apreciate în acest sens, urmate de programele de training și cursurile profesionale (27,3%) și de zonele verzi extinse și locuri special amenajate pentru plimbări (25,2%).

Sondajul a fost desfășurat prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.025 utilizatori de internet din România. Aproape 47% dintre participanți sunt de sex feminin, iar peste 53% au un venit net de cel puțin 5.000 de lei.

Genesis Property este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A din România, cu o experiență de peste 20 de ani pe piața imobiliară.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati