Liniile de autobuz 122, 137, 168, 226, 361 şi 368 vor funcţiona pe trasee modificate sâmbătă, 20 august 2022 (între orele 11.30-17.30) şi duminică, 21 august (între orele 10.30-16.30), pentru buna desfăşurare a evenimentului sportiv „Supercupa României la karting electric”, ce va avea loc în Piaţa „George Enescu”.
În intervalul menţionat, ca urmare a restricţionării traficului rutier pe Calea Victoriei, între Bd. Dacia şi Str. Ion Câmpineanu, pe Str. Ştirbei Vodă, între Str. Berzei şi Calea Victoriei şi pe Str. Valter Mărăcineanu, între Calea Victoriei şi Str. Ion Câmpineanu, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) va modifica traseele celor şase linii astfel:
– liniile 122 şi 137 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele „Complex Cartier Latinâ”, respectiv „Carrefour Militari” şi intersecţia Str. Ştirbei Vodă/ Str. Luterană/ Str. Ion Câmpineanu, apoi pe un traseu modificat pe Str. Luterană, Str. G-ral Budişteanu, Bd. Dacia, Piaţa Romană, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa 21 Decembrie 1989. Celălalt sens nu va fi modificat;
– liniile 168 şi 226 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele „Cartier Constantin Brâncuşi”, respectiv „Depoul Alexandria” şi intersecţia Str. Ştirbei Vodă/ Str. Luterană/ Str. I. Câmpineanu, apoi pe un traseu modificat pe Str. Luterană, Str. G-ral Budişteanu, Bd. Dacia, Calea Dorobanţilor, Piaţa Lahovari, Str. George Enescu, Bd. Gheorghe Magheru, „Piaţa Romană”. Celălalt sens nu va fi modificat;
– linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Băneasa” şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre „Piaţa Unirii 2” pe Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu va fi modificat;
– linia 368 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Valea Oltului” şi intersecţia Str. Ştirbei Vodă/Str. Luterană/Str. I. Câmpineanu, apoi pe un traseu modificat pe Str. Luterană, Str. G-ral Budişteanu, Bd. Dacia, Bd. Gheorghe Magheru, „Piaţa Romană”, cu întoarcere pe Bd. Gheorghe Magheru, Str. George Enescu, Str. Nicolae Golescu, Str. Episcopiei, Str. Ştirbei Vodă, Str. Luterană, apoi traseul actual.