Scad tarifele pentru clienții din România și Republica Moldova care apelează la serviciul EMS

Clienții Companiei Naționale Poșta Română și cei ai Poștei Moldova care fac comenzi prin EMS (Express Mail Service) vor plăti tarife mai mici decât până acum. Acest beneficiu este rezultatul acordului bilateral privind schimbul de trimiteri EMS, semnat de cele două administrații poștale și intrat în vigoare de la data de 1 martie.

Prin avantajele pe care le oferă, acordul bilateral deschide, astfel, o nouă piață pentru antreprenorii care vând prin intermediul platformelor de e-Commerce, atât din România, cât și din Republica Moldova.

Primul mare atu, atât pentru spațiile e-Commerce, cât și pentru comercianți, în general, este legat de costurile mai mici. Astfel, cel mai ieftin colet trimis de un client din România în Republica Moldova, prin EMS, va costa 73 de lei, comparativ cu tariful de până acum calculat la aceeași categorie de mărfuri, de 132 lei; ceea ce reprezintă o scădere a tarifului cu 45%. Vorbim, în acest caz, de coletul care cântărește 500 de grame.

Un alt beneficiu este cel al reducerii timpilor de livrare între cele două țări. Astfel, în loc de 7 zile, durata maximă de livrare de până acum prin EMS, trimiterile din România – mărfuri sau documente – vor ajunge la destinatar, în Republica Moldova, în 3 sau 4 zile.

Acordul bilateral încheiat cu partenerii noștri din Moldova urmează linia internaționalizării Companiei, prevăzută în Memorandumul privind strategia de dezvoltare a Poștei Române, aprobat de Guvern în aprilie 2022. Prin intermediul acestuia, oferim, printre altele, oportunități de creștere semnificativă atât a volumelor actuale, cât și pentru dezvoltarea comerțului electronic între ambele țări”a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română.

Împreună cu Întreprinderea de Stat Poșta Moldovei vom livra, astfel, un serviciu integrat prin EMS, prin intermediul căruia ne adresăm unui public larg: atât platformelor de e-Commerce, antreprenorilor sau băncilor românești cu clienți peste Prut, cât și clienților persoane fizice care doresc să vândă sau să cumpere din și în Republica Moldova”, a declarat Gabriel Bulumac, directorul Direcției Clienți și Vânzări din cadrul Companiei Naționale Poșta Română.

Tot în baza parteneriatului cu Poșta Moldovei, tarifele pentru coletele poștale dintre România și Republica Moldova au scăzut cu 25%, în luna octombrie 2022. Scopul final este echivalarea tuturor tarifelor poștale între cele două țări.

De asemenea, anul trecut, Compania Națională Poșta Română a deschis la Chișinău prima sa subsidiară externă, acțiune înscrisă în eforturile proiectului “România – hub logistic“.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati