Scandal în traficul din București, după ce un șofer a devenit extrem de agresiv şi a refuzat să se legitimizeze. Totul s-a întâmplat după ce un alt şofer a chemat Poliţia, pentru că bărbatul care efectua transport în regim alternativ l-ar fi şicant în trafic.
Poliţiştii de la faţa locului au avut nevoie de întăriri, pentru că acesta a refuzat să coopereze, a devenit agresiv şi i-a ameninţat pe oamenii legii.
Potrivit poliţiştilor, conducătorul auto, a părasit locul accidentului după altercaţia în trafic şi în momentul în care acesta a fost oprit de către agenţii de la Secţia 20 Poliţie din cadrul DGPMB, şoferul a devenit agresiv și recalcitrant, scrie Antena3.
Poliţiştii de la Sindicatul Sidepol Bucureşti fac un apel la conducătorii auto şi le-au remintit ce obligaţii au în momentul în care sunt opriţi în trafic.
„România, București, anul 2022.
Poliţistul este îndreptăţit să legimizeze şi să stabilească identitatea persoanei în situaţia în care:
-aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
-există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte #ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
-la solicitarea poliţistului, persoana are obligaţia de a înmâna acestuia actele de identitate şi de a comunica informaţiile necesare stabilirii sau, după caz, verificării identităţii sale.
-după o altercatie in trafic, conducatorul auto din imaginile de mai sus, a parasit locul accidentului si in momentul opririi acestuia de către colegii de la #Sectia20 Politie din cadrul DGMB a devenit agresiv și recalcitrant.
Concluzia:
Respectati regulile rutiere, ceilalti participanti la trafic și dispozițiile organelor abilitate!!!
Felicitări colegilor pentru promptitudine și modalitatea eficienta de intervenție!
#schimbareasuntemnoi”, au scris reprezentanţii de Sindicatul Politistilor- Sidepol București pe pagina de Facebook.