Scandal în mijlocul Bucureștiului. Femei notate pe stradă, în campania de imagine a unei pizzerii

Doamnele și domnișoarele care au trecut prin fața unei pizzerii au fost notate, în funcție de aspectul fizic, iar din „juriu” făceau parte angajați ai localului, potrivit stirileprotv.ro.

Scenele considerate „misogine” de unele din doamnele și domnișoarele care au trecut prin fața pizzeriei și au fost notate, dar și de utilizatorii rețelelor sociale care au văzut postările, s-au petrecut recent, la pizzeria „Buoni E Bravi” de la Piața Rosetti din Capitală. Situația prezentată ca jignitoare a fost relatată pe pagina de Facebook de o utilizatoare care a apelat la instantaneele făcute de o altă domnișoară care s-a aflat în aceeași situație. Potrivit postării, campania de note pentru femei a fost prezentată oficial și pe paginile oficiale ale localului de pe rețelele sociale, ceea ce demonstrează că a fost un eveniment organizat.

„Mi-aș dori să nu fiu iar nevoită să fac o postare prin care să atrag atenția la misoginismul nesimțit din România, dar nu se poate, pentru că la fiecare pas întâlnesc o situație care îmi confirmă că mai avem mult de lucru până vom ajunge o țară civilizată. Așadar, zilele trecute mi-a scris o fată că a trecut pe lângă pizzeria Buoni E Bravi, aia „șmecheră” de la Rosetti, și a văzut că membrii personalului, împreună cu niște prieteni, le acordau note fetelor care treceau pe stradă. Fata care mi-a scris a trecut pe lângă ei împreună cu iubitul ei și a fost scutită de notele băieților, dar s-a simțit scârbită și umilită că asistă la așa ceva chiar pe bulevardul Carol, în centrul orașului. Din fericire, avem și dovada acestui eveniment, pentru că una dintre fetele care au fost notate le-a făcut poză băieților și a postat-o la story. Așa am reușit să identificăm că respectivii nu erau doar clienți, ci chiar membri ai personalului pizzeriei, după cum reiese din a doua fotografie, postată de pizzerie pe pagina de Instagram.”

Femeile se coalizează și cer boicot și sancțiuni

Oana Maria Zaharia, persoana care făcut publică întreaga situație, le cere utilizatorilor să boicoteze de acum pizzeria.

„Ce pot să spun, e evident că pizzeria susține astfel de comportamente, deci nu mă aștept să facă ceva în această privință. Vouă, prieteni, vă cer să dați share, ca să ajungă postarea la cât mai multă lume, și vă recomand să nu călcați în pizzeria asta dacă sunteți persoane inteligente, progresiste, feministe și vă doriți o lume mai bună, în care femeile nu sunt notate pe stradă ca și cum ar fi niște mărfuri supuse privirii masculine. Eu una știu sigur că nu vreau să am vreodată de-a face cu acest local.”

Mulți dintre utilizatorii rețelelor sociale au luat atitudine împotriva campanie desfășurate de local, care nu s-ar afla la primul „derapaj”.

„Buoni E Bravi lovește din nou, după ce în 2019 scria pe tablă că nu tolerează cerșetorii, iar în 2020 certau oamenii că își cumpără mâncare de la supermarketuri cu patroni străini și nu de la ei. SUPERB”

O altă utilizatoare a rețelelor sociale a cerut o coalizare a publicului prin reclamații la autorități.

„Asta-i harrassement în broad light și organizat. Normal ar trebui să li se faca reclamații și să plătească amenda direct. Poate mai multe persoane agasate ar trebui să se adune și să depună plângeri la protecția consumatorului sau unde se face treaba asta în România. Și expusi în ziare, la radio, TV oriunde posibil. Ce comportament execrabil! Să nu mai vorbim de totala lipsă de profesionalism.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati