Un scandal a izbucnit, duminică dimineaţă, într-un local din Centrul Vechi al Capitalei. Mai mulţi clienţi s-au luat la ceartă şi au fost scoşi afară de către agenţii de pază ai localului, însă scandalul a continuat în stradă. Poliţiştii care au intervenit pentru a aplana conflictul i-au dus la secţie pe cei implicaţi, atât clienții, cât și agenții de pază, pentru a stabili, în urma audierilor, ce anume a generat bătaia, scrie News.ro.
Poliția Municipiului București a anunțat că a fost apelată în jurul ore 4:15 pentru a interveni „în zona unui local din Sectorul 3”, pentru că acolo are loc un conflict între mai multe persoane.
„Poliţiştii au intervenit prompt pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice. Din primele verificări a rezultat faptul că, pe fondul unui conflict spontan izbucnit în incinta localului, mai multe persoane ar fi fost scoase afară de către trei agenţi de securitate, unde conflictul ar fi degenerat, iar patru persoane ar fi fost agresate fizic de către aceştia”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Atât clienţii scandalagii cât şi agenţii de pază implicaţi în altercaţie au fost duşi la sediul poliţiei, pentru a fi audiaţi.
Toate persoanele implicate în agresiune şi care au suferit vătămări au refuzat îngrijirile medicale, conform poliției.


