SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați.
- Pe 18 aprilie, de la orele 18:30, compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.
Cum ajunge „Otello” ca, din faimoasa piesă a lui Shakespeare, să devină la fel de celebra operă a lui Verdi? Ce înseamnă să convertești un monolog cutremurător dintr-o piesă de teatru într-o arie de operă la fel de răscolitoare? Cum este posibil să exprimi prin muzică sarcasmul, umorul caustic și ironia? Ce se întâmplă atunci când un compozitor încearcă să redea cu mijloacele de expresie ale muzicii emoțiile pe care le transmit dramaturgii și actorii? Cum se naște o operă din conlucrarea compozitorului cu libretistul și soliștii? Care sunt acele lucruri pe care doar genul muzical al operei le poate face?
La toate aceste întrebări și multe altele pe lângă acestea vor răspunde invitații lunii aprilie. Căci miza acestei duble conferințe este chiar mai ambițioasă decât a arăta modul în care genul dramatic se transformă într-un gen muzical: toate aceste întrebări au de-a face cu însăși esența operei. Ce este, în fond, acest gen muzical și cum este posibil să transmită o complexitate tulburătoare de gânduri și emoții?
Alocuțiunile lui Dan Dediu și a Valentinei Sandu-Dediu vor fi urmate de un dialog cu organizatorul și moderatorul conferințelor Operei, Daniel Nica, filosof, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București). Atât prelegerile, cât și dialogul vor fi însoțite de momente muzicale, interpretate la pian la patru mâini chiar de către invitații acestei ediții. Și, fiindcă este o ediție specială, dialogul de pe scenă va fi întregit de prezența dirijorului Daniel Jinga, Directorul General al Operei Naționale București.
Evenimentul va fi transmis în direct pe TVR Cultural. Biletele se găsesc pe site-ul Operei: https://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete.