Schengen: PE cere includerea Bulgariei și României până la sfârșitul anului 2023

Deputații europeni urmează să își reitereze sprijinul pentru aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen de liberă circulație, argumentând că acestea îndeplinesc condițiile necesare.

Proiectul de rezoluție, care va fi dezbătut marți de eurodeputați și supus la vot miercuri, afirmă că Bulgaria și România ar trebui să fie admise în spațiul Schengen până la sfârșitul anului 2023.

Un spațiu Schengen mai extins, fără controale la frontiere, ar face UE mai puternică, în timp ce situația actuală este „instrumentată de propaganda anti-UE” în cele două țări. Textul subliniază, de asemenea, consecințele economice și de mediu ale menținerii celor două țări în afara spațiului Schengen și îndeamnă Comisia să estimeze costurile neaderării pentru România și Bulgaria și să analizeze opțiunile privind mecanismele de compensare financiară.

În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen de liberă circulație, care include și statele terțe Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Parlamentul a sprijinit în mod repetat aderarea Bulgariei și a României, cel mai recent în rezoluția din 5 octombrie 2022 și în dezbaterea din 14 decembrie 2022.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati