Schimbare radicală a vremii. După valul de ger care a lovit țara noastră vom avea parte din nou de temperaturi de primăvară, iar precipitațiile dispar din aproape toată țara.
Alina Șerban, meteorolog ANM, a prezentat la Antena 3 CNN prognoza meteo pentru săptămâna viitoare.
În săptămâna 15-21 ianuarie vom avea valori termice mai ridicate decât în mod normal pentru această dată, însemnând temperaturi maxime ce vor atinge valori de 9 – 10, poate chiar 11 grade în partea de sud a teritoriului.
Chiar dacă vor fi ușoare variații termice pe la mijlocul acestei săptămâni, temperaturile vor fi pozitive în aproape toată țara.
„În ce privește regimul termic nocturn, şi acesta va avea un proces de încălzire care se va resimți în majoritatea regiunilor în condițiile în care minimele nu vor mai coborî sub pragul gerului, sub -10 grade, deși vor fi negative la nivelul întregii țării, se vor situa, în marea lor majoritate, între -6-…-5 și – 1…0 grade”, a arătat Alina Şerban.
Vremea în Bucureşti. Prognoza meteo ANM actualizată
„În Capitală vorbim de vreme cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, maxime pozitive ce pot atinge 6…7 grade, iar minime din ce în ce mai apropiate de -2…0 grade, în condițiile în care vom avea și sisteme noroase ce vor aduce precipitații cam în toate regiunile și în transformare, mai ales în sudul și sud-estul teritoriului, în lapoviță și apoi ploaie”, a mai spus Alina Şerban, duminică, la Antena 3 CNN.
Vremea în săptămâna 22-29 ianuarie 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar și ușor deficitare în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Vremea în săptămâna 29 ianuarie – 5 februarie 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în regiunile sud-vestice.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Vremea în săptămâna 5-12 februarie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.