”Școala de bani” – program de educație financiară în județul Ilfov

Pe parcursul acestui an, în Ilfov se desfășoară programul de educație financiară ”Școala de bani”

Începând cu anul 2022, Consiliul Județean Ilfov, în cooperare cu Banca Comercială Română (BCR) și Inspectoratul Școlar Județean Ilfov au implementat în unitățile de învățământ ilfovene programul de educație financiară „Școala de bani”.

Atelierele organizate în cadrul programului „Școala de bani” sunt concepute cu scopul de a crește nivelul de educație financiară al elevilor și de a facilita accesul acestora la informații practice și actuale, care să îi ajute să înțeleagă concepte financiare specifice, cum ar fi: valoarea banilor, utilitatea unui card bancar, importanța economiilor sau diferența dintre nevoi și dorințe, pentru a putea învăța mai ușor cum să devină independenți financiar.

Sesiunile de prezentare organizate la inițiativa Consiliului Județean Ilfov s-au desfășurat anul trecut în nouă unități de învățământ, cu participarea unui număr total de 248 elevi de ciclu gimnazial și liceal.

Identificând nevoia continuă de a face educația financiară mai accesibilă și mai ușor de înțeles și de aplicat pentru elevi, Consiliul Județean Ilfov va continua programul și în anul 2023.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati