Copiii de astăzi sunt creatori de conținut, dar și consumatori de informații on-line. Pentru ca ei să aleagă cât mai bine din noianul de conținut on-line, ei pot acum să urmeze cursurile unei școli de vară de jurnalism, creată de Asociația Părinților Isteți, în parteneriat cu Itsy Bitsy FM.
Cursurile gratuite care vor avea loc în Parcul Al Ioan Cuza din București îi învață pe copii ce înseamnă să fii jurnalist, să lucrezi într-un radio sau cum este să fii DJ muzical.
Radio Boot Camp este o școală de radio pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, care va avea loc în perioada 24 iunie – 26 august, în fiecare sâmbătă de la ora 18:00 la 21:00, în parcul Al.I. Cuza București.
Copiii vor fi susținuti să își dezvolte abilitățile de comunicare și creativitate, să afle noțiuni teoretice și practice de jurnalism, radio și muzică la cele trei ateliere in aer liber:
- Atelierul de Jurnalism unde copiii vor scrie stiri si reportaje pe diferite teme, vor face exerciții vocale și de dicție, vor învață despre formatul unei emisiuni radio. Copiii își vor prezenta creațiile jurnalistice în Radiomobilul Itsy Bitsy și vor fi auziți de părinții lor și de publicul din parc;
- Atelierul de radio unde copiii învață care sunt specializările oamenilor dintr-o echipă de radio, cum arată un studio, care este aparatura fără de care nu se poate emite dintr-un radio (microfoane, mixer, calculator şi soft de emisie, căşti, boxe etc.) și experimenteză prezentarea creaţiei lor jurnalistice chiar la microfon, în Radiomobilul din parc;
- Atelierul de DJ muzical unde copiii află cum funcționează un mixer, ce calități trebuie să ai ca să ai această meserie, cum pot “să butoneze” şi să mixeze piesele lor muzicale preferate.
Participând la cele trei ateliere copiii îşi îmbunătăţesc încrederea în ei, gândirea critică şi experimentează lucrul în echipă și pot chiar să descopere o meserie pentru viitor. In fiecare din cele 10 editii ale Radio Boot Camp, vor fi selectați 3 copii cu inclinatii spre jurnalism radio, care vor participa în direct la una dintre emisiunile Itsy Bitsy FM.
Un copil poate participa in mod gratuit la oricare din cele 10 editii ce se desfasoara in aceasta vacanta. În fiecare zi va fi câte o emisiune tematică, care va îmbina partea de teorie radio cu un domeniu preferat de copii.
Temele pe care vor lucra copiii de la Radio Boot Camp vor fi:
- 24 iunie – Recomandări pentru o vacanță reușită
- 1 iulie – Reporter în cartierul meu
- 8 iulie – Recomandări pentru o viață sănătoasă
- 15 iulie – Prezentarea eroului meu preferat
- 22 iulie – Interviu la minut
- 29 iulie – Prognoza meteo din lumea mea
- 5 august – Sportul meu preferat
- 12 august – Muzica mea preferată
- 19 august – Radio documentar despre animalul preferat
- 26 august – Reportaj din vacanță
Programul este organizat de Asociația Părinților Isteți împreună cu Itsy Bitsy și este finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.