Şcoala Maria Rosetti din Sectorul 2 va avea un nou corp de clădire, anunță Primăria Sectorului 2, care spune că a luat această decizie pentru a asigura elevilor condiţii optime de studiu şi pentru a nu mai fi nevoiţi să înveţe în mai multe schimburi, situaţie extrem de obositoare şi de stresantă pentru cei mici.
Atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe, şcolile cu tradiţie şi renume atrag un număr mai mare de elevi. Şi aici, la Şcoala Maria Rosetti, situaţia este similară, iar în ultima perioadă cererile de înscriere au fost din ce în ce mai multe ajungându-se la o aglomerare peste măsură a claselor primare.
Drept urmare, se va suplimenta numărul de locuri prin această construcţie, cu 10 clase noi.
Şcoala Gimnazială “Maria Rosetti” a fost modernizată în anul 2021, având o vechime de peste 60 de ani. Prestigiul l-a câştigat în timp, datorită rezultatelor obţinute de elevi la olimpiadele şi concursurile şcolare.
Totodată, la creșterea numărului elevilor înscriși la această şcoală a contribuit și extinderea circumscripției cu zona Fabrica de Glucoză, aflată în plină dezvoltare urbană.
Pentru clădirea cu 10 săli de clasă distribuite pe trei niveluri principale, parter+două etaje superioare am obţinut votul Consiliului Local.
Momentan, o parte dintre elevi învaţă în structuri modulare, unde au asigurate toate condiţiile, puse la dispoziţie de Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, temporar, până la finalizarea noului corp de clădire. Aceasta este soluţia provizorie pentru ca elevii din clasele primare să nu înveţe şi după-amiaza, în două schimburi.
De construcţia noului corp de clădire se ocupă Direcţia Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector2.
Pentru a nu crea disconfort elevilor care învaţă la această şcoală, la execuţia lucrărilor se va munci mai intens pe perioada vacanţelor.