,,Școală, meserie, viitor”, proiect de școală profesională în sistem dual în județul Ilfov – VIDEO

0
171

Proiectele ”Școală Meserie Viitor” și ”Educația schimbă vieți” din județul Ilfov au scopul de a crește numărul de elevi dornici să învețe o meserie, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, reprezintă angajamentul Consiliului Județean Ilfov față de tineri, în scopul de a-i sprijini și motiva în alegerea unui traseu profesional potrivit încă de la terminarea gimnaziului și în învățarea unei meserii.

Având în vedere faptul că în județul Ilfov sunt licee tehnologice situate în localitățile Buftea, Chiajna, Brănești, Ciorogârla, Dragomirești Vale, Voluntari, în cadrul cărora sunt înscriși elevi care provin din întreg județul, Consiliul Județean Ilfov realizează începând din luna aprilie o campanie de promovare a învățământului dual cu scopul de a spori numărul de elevi, de a atrage cât mai multe companii private și pentru a oferi calificările necesare pe piața locală a muncii.

”În cadrul acestei campanii, ne propunem, cu sprijinul Societății de Transport București STB SA, să realizăm promovarea ofertei educaționale în mijloacele de transport în comun, din județul Ilfov, pentru a fi cât mai vizibile părinților, companiilor partenere și copiilor dornici să învețe o meserie.”, anunță CJ Ilfov în comunicatul citat.

Campania presupune postarea afișelor informaționale în fiecare autobuz care are traseu în localitățile din județ și afișarea pe ecranele LCD a unor filme cu prezentarea liceelor, a companiilor partenere și a specializărilor oferite. Campania se va desfășura în perioada: 7 aprilie – 15 iunie 2022.

Proiectele sunt realizate de Consiliul Județean Ilfov, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, în conformitate cu Strategia de Dezvoltare a Județului Ilfov 2020-2030.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.