Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), în parteneriat cu Next Step Investments, organizează pe 19 noiembrie ultima ediție din acest an a workshopurilor „Școala Părinților”, dedicată viitorilor și proaspeților părinți.
Evenimentul se va desfășura între orele 17:00 și 21:00, în amfiteatrul Spitalului Clinic Colțea, de pe Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 1. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierea se face prin formularul pus la dispoziție de organizatori.
La întâlnire vor participa specialiști din mai multe spitale bucureștene, care vor aborda teme precum sarcina și nașterea, îngrijirea nou-născutului, alăptarea, alimentația și mișcarea în timpul sarcinii, îngrijirea pielii mamei și a bebelușului, precum și echilibrul emoțional al părinților.
Printre invitați se numără medici de la spitalele Filantropia, „Dr. Ion Cantacuzino”, „Nicolae Malaxa” și Colentina, precum și un fizioterapeut de la Spitalul „Prof. Dr. Panait Sîrbu”. Programul va fi deschis de un miniconcert al Corului „Steluțe Colorate”, din cadrul Programului Național Cantus Mundi, urmat de momentul artistic „Primii pași în armonie”, susținut de Mălina Șerban, reprezentantă a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Un beneficiu al participării îi vizează pe viitorii tați: cei care îndeplinesc condițiile legale pot obține gratuit, la finalul cursului, Atestatul de Puericultură. Documentul atestă dobândirea unor cunoștințe de bază privind îngrijirea copilului și le permite taților să beneficieze de zile suplimentare de concediu paternal plătit, potrivit legislației în vigoare.



