Școlile trebuie să respecte principiul nediscriminării în procedurile de achiziţii publice, atenționează Primăria Sectorului 1

Primăria Sectorului 1 a transmis, la sfârşitul anului trecut, către toate unităţile de învăţământ, aflate în administrarea sa, şi spre ştiinţă Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, procedurile de achiziţii publice care trebuie urmate de către grădiniţe, şcoli şi licee.

Conform adresei, administraţia locală a Sectorului 1 a atras atenţia că nu este permisă divizarea unui contract în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nu se vor utiliza metode de calcul care să ducă la o subevaluare a valorii estimate.

În acest document, Primăria Sectorului 1 a atenţionat unităţile de învăţământ că orice procedură de achiziţie trebuie să respecte următoarele principii: nediscriminarea, tratamentul legal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea şi asumarea răspunderii.

Totodată, au fost reamintite prevederile legale în vigoare potrivit cărora, unităţile de învăţământ, în calitate de ordonator de credite secundar/ terţiar, au răspunderea unei bune gestiuni financiare, bazată pe aplicarea principiilor economicităţii, eficacităţii şi eficienţei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati