Școlile vor putea decide singure numărul de ore și ce materii să păstreze la clasele V-VIII

Şcolile ar putea avea mai multă putere de decizie încă de anul viitor. După ce unităţile de învăţământ au primit mână liberă de la Ministerul Educaţiei să organizeze singure felul în care vor traversa această perioadă, în funcţie de nevoi şi resurse, acum, autoritatea ar putea lăsă tot la latitudinea lor să decidă şi după ce planuri-cadru vor merge la gimnaziu şi liceu.

După decizia descentralizării scenariilor în care funcționează școlile, și planurile cadru ar putea avea aceeași soarta. Practic, Ministerul Educației ar putea decide, în perioada imediat următoare, să lase mâna liberă școlilor să decidă singure după ce plan – cadru vor funcționa la gimnaziu și liceu, scrie Digi24.

În acest moment, Ministerul Educației lucrează la noile planuri-cadru, din care a propus tăierea mai multor ore și eliminarea mai multor materii la clasele V-VIII, pentru a aduce schema de învățământ cât mai aproape de legea Pop – Iohannis.

Promulgată de președinte în noiembrie 2018, aceasta prevedea un număr de maximum 25 de ore pe săptămâna la gimnaziu. Deși noile planuri-cadru ar fi trebuit aplicate începând cu acest an școlar, încă se merge pe vechile scheme aprobate în 2009.

Potrivit surselor Digi24, în momentul în care grupul de lucru din minister va finaliza cele 4 variante pentru clasele V-VIII, atunci Ministerul ar putea lăsa școlilor să își aleagă singure varianta de lucru după care vor merge de acum înainte.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati