Scrisoare a elevilor către premier – 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială

Consiliul Național al Elevilor (CNE) i-a transmis o scrisoare premierului Ludovic Orban îi care îi atrage atenția asupra problemelor grave din sistemul de educație.

„Stimate domnule prim-ministru Ludovic Orban,

În România, 380.000 de copii cu vârsta între 3-17 ani nu urmau nicio formă de învăţământ la începutul anului 2019. 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape o cincime dintre copiii sub 6 ani trăiesc în condiţii de deprivare materială severă, conform Eurostat.

Investiţiile autorităţilor în educaţie sunt minime: în perioada 2012 – 2014, perioadă pentru care datele sunt disponibile, România a ocupat ultimul loc din Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educaţie ca procent din PIB. Pentru a interveni în diminuarea acestui fenomen este nevoie de eforturi susţinute, pe termen lung, care să acopere nevoile copiilor atât pe plan educaţional, dar şi social (conform organizaţiei naţionale Salvaţi Copiii).

În 2019, Guvernul Dăncilă a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019, ordonanţă care elimină transportul din sfera serviciilor publice, condamnând mii de elevi aflaţi în risc de excluziune socială la abandon şcolar, lăsând operatorii de transport şi consiliile judeţene să se bucure de reuşita lor de a sfida legislaţia europeană – în speţă Regulamentul European 1370/2007.

  • Ion Ştefan a transmis consiliilor judeţene să pregătească contractele de atribuire în regim de urgenţă anunţând aplicarea Regulamentului 1370/2007, ca mai apoi operatorii de transport să reuşească să vă manipuleze pentru a realiza o nouă Ordonanţă de urgenţă, prin care vreţi să prelungiţi licenţele operatorilor de transport până în 2021, fără vreun contract de serviciu public care să protejeze elevii pe care i-aţi folosit.

Am vorbit cu dumneavoastră şi v-am explicat care sunt implicaţiile acestei OUG, înainte să preluaţi mandatul aţi promis tuturor cetăţenilor că nu veţi abuza de acest instrument, iar acum formulaţi ordonanţe de urgenţă pentru a proteja transportatorii, singura urgenţă fiind lipsa de asumare pe care a dovedit-o acest cabinet în rezolvarea problemelor reale ale elevilor.

Regulamentul 1370/2007, pe care vă lăudaţi că îl vreţi aplicat, prevede exact paşii care trebuie realizaţi în cazul atribuirilor de urgenţă, fapt care demonstrează că scopul pentru care emiteţi această ordonanţă de urgenţă este

Da, v-aţi folosit de imaginea noastră pentru că ne-aţi promis o Românie Educată în care fiecare elev va avea acces la educaţie, iar acum, când am reuşit să fim atât de aproape de a ne atinge obiectivul, ne distrugeţi orice şansă la transport gratuit. Pentru că transportul gratuit trebuie prevăzut într-un contract de serviciu public, pe care dumneavoastră refuzaţi să îl impuneţi consiliilor judeţene.

Dacă vă pasă de elevi, nu daţi nicio ordonanţă de urgenţă luni. Dacă vă pasă de elevi, rămâneţi imun la interesele operatorilor de transport şi ale baronilor locali. Dacă vă pasă de elevi, veţi alege să vă predaţi mandatul, pentru că aţi eşuat în a oferi elevilor din România altceva decât promisiuni goale, populiste.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati