Bucureştiul Zgârie Norilor – Cartierul Floreasca-Pipera. Dacă înainte aici erau o platformă industrială, alături de multe spaţii virane, în ultimii ani, zona Floreasca – Pipera a devenit un adevărat cartier al turnurilor.
Aici se află cea mai înaltă clădire din România – Sky Tower (Calea Floreasca nr. 246C) – cu 37 de etaje şi o înălţime de 137 de metri. Sky Tower se află în ansamblul Floreasca City Center, care găzduieşte şi Promenada, unul dintre cele mai elegante şi avangardiste mall-uri din Bucureşti.
În zonă se află şi alte clădiri cu înălţimi de peste 50 de metri, multe dintre ele sedii ale unor corporaţii internaţionale, precum Globalworth Tower, a doua clădire ca înălțime din România, cu 26 de etaje și 120 de metri. Şi la ora actuală, sunt în construcţie sau dezvoltare şi alţi „zgârie nori” în zonă, cu între 15 şi 25 de etaje, care promite să devină un „La Defence” avangardist al Bucureştiului – căruia nu degeaba i se spune „Micul Paris”.
Tot aici se află unul dintre cele mai pitoreşti hoteluri din Bucureşti – Hotel Caro. Situat pe malul Lacului Tei, într-o zonă verde, hotelul are aspect de resort de vacanţă şi îţi dă impresia că te afli în afara tumultului oraşului. Înainte, aici se afla tot un complex industrial: Fabrica de Glucoză. Hotelul, construit în stil german, păstrează culoarea cărămizie a vechii fabrici.
Sursa: Facebook – Compania Municipală Turistica București