Scurt istoric/ Parohia Sfânta Vineri din Drumul Taberei – o bisericuță de lemn adusă din județul Suceava

Parohia Sfânta Vineri – Drumul Taberei a luat ființă în urma hotărârii Consiliului Eparhial, în toamna anului 1998, în urma insistențelor repetate ale credincioșilor din cartierul Drumul Taberei, care erau vitregiți de lipsa lăcașurilor de cult în acest cartier.

Astfel, la inițiativa preotului Nicolae Burlan, a fost adusă o bisericuță de lemn dezasamblată din comuna Vicovul de Jos din județul Suceava și reasamblată pe un teren al Ministerului Apărării Nationale.

Întrucât biserica de lemn s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei peste 1.000 de credincioși din diverse cartiere care participă în mod regulat la Sfintele slujbe, s-a luat hotărârea de a se construi o biserică din zid, de dimensiuni mai mari absolut necesară unui cartier ca Drumul Taberei.

În ziua de 29 septembrie 2002, Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însoțit de Prea Sfințitul Sebastian Ilfoveanul, pe atunci vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie a noii biserici cu hramul Sfânta Vineri și Sfântul Antim Ivireanul, îngropând în această temelie și cărămizi din fosta biserică Sfânta Vineri, demolată abuziv în 1987. Biserica are 37 m în lungime, 23 m în lățime, înălțimea fiind de 33 m.

Planul noii biserici aparținând arhitectului Florin Bucur Crăciun este în formă de cruce greacă înscrisă. Din punct de vedere arhitectural se încadrează în stilul prefigurat de bisericile “Sfânta Sofia” din Constantinopol și “Sfântul Nicolae Domnesc” din Curtea de Argeș.

În data de 11 noiembrie 2007 în prezența a mii de credincioși a fost târnosită biserica nou construită. 

sursa: Facebook – Compania Municipală Turistica București

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati