Scurt istoric/ Teatrul Evreiesc de Stat, singurul teatru al unei minorităţi naţionale care există în București

În 1948 a fost înfiinţat Teatrul Evreiesc de Stat, iar în 1954-1955 clădirea a fost renovată în forma care s-a păstrat până astăzi. De atunci şi până astăzi, scena din strada Dr. Iuliu Barasch a prezentat peste 200 de premiere.

Un repertoriu bogat, ce cuprinde adaptări scenice după operele marilor reprezentanţi ai literaturii idiş (Şalom Alehem, I.L. Peretz, Mendele Mocher Sforim, Isaac Bashevis Singer, Ephraim Kishon), piese ale unor clasici ai dramaturgiei evreieşti (S. Ansky, Iacob Gordin, H. Leivik), ale unor dramaturgi evrei din România (Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Sever, Dumitru Solomon) şi din lume (Arthur Miller, Israel Horovitz, Mario Diament), precum şi ale unor iluştri autori din dramaturgia universală (Moliere, Lessing, Ibsen, Bertolt Brecht, Lion Feuchtwanger, Max Frisch, Friedrich Dürrenmatt, Arnold Wesker), a oferit largi posibilităţi de afirmare unor actori de seamă. Sala de spectacole are 200 de locuri, instalaţie de sunet şi de climatizare, instalaţie de translație prin supratitrare, fiind folosită şi ca sală de conferinţe şi simpozioane. În foaierul teatrului au loc dese vernisaje de expoziţii de artă, lansări de carte etc.

Pe de altă parte, Teatrul Evreiesc din România are o tradiţie de  143 de ani, inaugurată la 19 august 1876, la Iaşi, în vestita grădină de vară “Pomul verde”, când artistul şi scriitorul Avram Goldfaden (1840-1908) a pus bazele celui dintâi teatru evreiesc profesionist din lume, prezentând un spectacol cu propria sa trupă. Una dintre primele cronici la reprezentaţiile lui Goldfaden purta semnătura celui mai de seamă poet român, Mihai Eminescu, care aprecia jocul actorilor ca “foarte bun”. După o serie de reprezentaţii, Goldfaden şi trupa lui s-au mutat la Bucureşti, jucând şi în oraşele prin care treceau: Botoşani, Galaţi, Brăila. Succesul obţinut l-a stimulat pe Goldfaden să creeze noi lucrări dramatice (printre altele, piesele istorice Sulamit, Iosif în Egipt, Iudith şi Holofern), legate de cele mai adânc înrădăcinate tradiţii culturale evreieşti, din care a preluat mai toate elementele ce conţineau măcar un sâmbure de teatralitate.

Clădirea Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, singurul teatru al unei minorităţi naţionale care fiinţează în Capitala României, reprezintă un punct de atracţie vizitat de numeroşi turişti, politicieni străini, membri ai Corpului Diplomatic şi delegaţii de peste hotare.

Teatrul Evreiesc de Stat a organizat şi găzduit, în 1991 şi 1996, Festivalul Internaţional al Teatrului de Limbă Idiş. În anul 2002, a fost coorganizatorul Festivalului Naţional al Teatrelor Minoritare din România, iar în anul 2003 a fost coorganizator şi gazdă a primului Festival de Cultură Idiş din Europa. În anul 2017, Teatrul Evreiesc de Stat a organizat și găzduit prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST, ajuns deja la a patra ediție.

sursa: Facebook – Compania Municipală Turistica București

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati