Scutiri la impozitul pe locuinţe în 2024. Condiţia pe care românii care stau la bloc trebuie să o îndeplinească

Românii care stau la bloc nu vor mai fi obligaţi să plătească impozit pe locuinţă dacă îndeplinesc câteva condiţii. Românii care îşi anvelopează blocurile pe cont propriu, vor fi scutiţi de la plata impozitului pe locuinţă timp de șapte ani, potrivit antena3.ro.

Este hotârârea consiliului local din Drobeta Turnu Severin, dată în urmă cu patru ani.

Şi, deşi mulţi localnici au făcut acest lucru, nici unul nu a beneficiat de scutire. Asta pentru că lucrările ar trebui realizate cu o firmă specializată, ceea ce ar creşte exponenţial costurile. Chiar dacă ar face acest lucru, oamenii ar avea mai apoi nevoie de un şir lung de documente.

Dacă lucrarea ar fi fost făcută de o firmă specializată, aşa cum prevede hotărârea de Consiliu Local din Drobeta Turnu Severin, costurile ar fi fost aproape duble. Pentru anveloparea unui bloc, acestea ar putea ajunge la un milion de euro.

Chiar dacă ar anvelopa blocurile cu ajutorul unei firme, până să beneficieze de scutire au nevoie de mai multe documente.

Totuși, acum, în sezonul rece, cei care şi-au anvelopat locuinţele spun că beneficiile se resimt, mai ales în privinţa facturilor.

Lucrările de creștere a performanței energetice pot consta în: izolarea termică a pereților exteriori; înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare existente, termo-hidroizolarea terasei, lucrări de refacere a finisajelor anvelopei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati