Consiliul de Administraţie al Termoenergetica organizează selecţie pentru desemnarea unui director general interimar al acestei companii municipale, cu o durată a mandatului de patru luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maximum şase luni.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a transmis că viitorul director general al Termoenergetica trebuie să schimbe „rapid” în bine activitatea din domeniul termoficării.
„Va fi o competiţie pe bune, în urma căreia va fi desemnat cel mai pregătit candidat. E nevoie de experienţă şi seriozitate la Termoenergetica, fiindcă viitorul director general al companiei trebuie să schimbe rapid în bine activitatea din domeniul termoficării, unul crucial pentru Bucureşti”, a scris, vineri, edilul general, pe Facebook.
Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Potrivit Termoenergetica, în vederea participării la selecţie, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
– să fie absolvenţi ai unui program de studii superioare finalizat cu diplomă de licenţă în cadrul unei instituţii acreditate de învăţătământ superior din domeniul tehnic, economic sau juridic; constituie avantaj studiile superioare din domeniul energetic;
– experienţă profesională totală de minim 10 ani acumulată în cadrul unor companii /instituţii publice sau private şi de cel puţin cinci ani în funcţii de top management în companii/grup de companii din domeniul energetic cu cifra de afaceri de minim 20 de milioane de euro;
– experienţa în implementarea programelor de investiţii cu finanţare nerambursabilă constituie avantaj;
– cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională – engleză, franceză, germană – nivel minim B2;
Pentru înscrierea la selecţie, candidaţii vor transmite aplicaţiile în format electronic la adresa de e-mail selectie@cmteb.ro, până pe 10 iunie.
Interviul urmează să fie susţinut în perioada 14 – 17 iunie.