Se cere rejucarea meciului Franța – Elveția de la București! Peste 200 de mii de oameni au semnat petiția

Suporterii francezi nu se împacă cu eliminarea Franței de la EURO 2020, după ce campioana mondială a pierdut în fața Elveției la loviturile de departajare.

În acest sens, un fan al ”cocoșilor galici” a lansat o petiție către UEFA pentru rejucarea meciului din optimi de pe Arena Națională, scrie DigiSport.ro.

Peste 200 de mii de persoane au semnat petiția

Motivul invocat este faza penalty-ului ratat de Kylian Mbappe.

Portarul Elveției, Yann Sommer, nu a stat pe linia porții atunci când Mbappe a executat lovitura de la 11 metri.

Cerem anularea calificării Elveției și rejucarea meciului. Sportul trebuie să se dispute după reguli, iar în acest caz, regulile nu au fost respectate”, se arată în reclamație semnată de un anume Pierre.

Ideea a prins aripi și peste 250 de mii de persoane au semnat petiția. Doar în prima oră aderaseră 30 de mii de suporteri.

Însă inițiativa nu are șanse de izbândă, deși unele imagini dezvăluie căportarul elvețian nu era cu ambele picioare pe linia porții, așa cum prevede regulamentul din 1 iunie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati