Echipele care lucrează deja la reabilitarea unității au reevaluat starea acestuia, după ce au observat nereguli în timpul lucrărilor, transmite Primăria Sectorului 6.
Sunt fisuri la nivelul pereților, zidăria din cărămidă este spartă, fațadele nu pot fi termoizolate corespunzător din cauza materialelor din care sunt făcute, nu există stâlpi interiori din beton armat, iar cei exteriori au și ei fisuri.
Clădirea prezintă risc seismic, în starea actuală, iar expertiza inițială a trebuit actualizată.
Noua documentație a fost aprobată, joi, la propunerea primarului Ciprian Ciucu, de consilierii locali.
Astfel, se vor putea face reparațiile necesare pentru ca elevii să se întoarcă anul viitor într-o clădire 100% sigură.
Costurile investiției sunt de aproape 19 milioane de lei (cu TVA).
Lucrările la Liceul „Petru Poni” au început în primăvara lui 2023. Școala, cantina și căminul care fac parte din unitate vor fi consolidate și reabilitate în totalitate.
Momentan, se lucrează la școală și cantină, iar elevii învață în cămin, se izolează pereții, acoperișul, podelele, finisajele exterioare, se schimbă tâmplăria existentă cu una performantă energetic, se înlocuiesc instalațiile sanitare și electrice și se montează panouri fotovoltaice, care vor crește performanța energetică a clădirii, prin reducerea cererii de energie termică pentru apă caldă, căldură și electricitate;
Toate sălile de clasă vor fi echipate, atât cu mobilier nou, cât și cu senzori de CO2 care măsoară calitatea aerului.