Se continuă modernizarea sistemului de termoficare, cu lucrări la unul dintre șantierele de pe Bd Mihai Bravu

Edilul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat, joi, că se continuă modernizarea sistemului de termoficare, cu lucrări la unul dintre șantierele de pe Bd Mihai Bravu. Este vorba despre o finanțare nerambursabilă europeană prin POIM.

Potrivit sursei citate, se lucrează pe șantierul de la Obiectivul 4 – Mihai Bravu, unde se va moderniza 10,8 km de conductă.

”Executăm lucrări pe Șoseaua Mihai Bravu, în zona Piața Iancului, Aleea Lungulețu și pe străzile Constantin Zlătescu, Ștefan Nicolau și Rodul Pământului.”, notează Nicușor Dan.

Acum se montează conductele de provizorat, prin intermediul cărora va fi furnizată apa caldă pe timpul verii. În acest fel, conductele vechi de 50 de ani vor fi scoase și vor fi montate cele noi.

Conductele provizorii se vor demonta la finalul lucrărilor.

”Anul trecut am înlocuit în total, cu fonduri europene și naționale, 50 km de conductă, iar anul acesta ținta este de 70 de km de rețea modernizată.”, conchide sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati