Teatru de păpuși, colinde și ateliere de artă pentru toată familia, în perioada 6-22 decembrie, la Art Safari Christmas Edition.
Palatul Dacia-România de pe Lipscani se transformă în casa lui Moș Crăciun și găzduiește cel mai distractiv eveniment cultural dedicat întregii familii.
- Expoziții de jocuri și jucării vintage de pe vremea lui Moș Gerilă, de la Muzeul Jucăriilor, spectacole de animație cu păpuși marca Teatrul Țăndărică, magia iernii recreată de Teatrul „Ion Creangă”, spectacole de la Opera Comică pentru Copii, concerte de colinde Cantus Mundi – Corul Madrigal, dar și ateliere de creație pentru copii – acestea sunt doar o parte din experiențele care alcătuiesc programul Art Safari Christmas Edition;
Toți copiii până în 14 ani intră gratuit la expoziții.
Biletele pentru părinți, bunici, unchi și mătuși, dar și pentru atelierele de creație Art Safari Kinder pot fi achiziționate de pe site. Pe toată durata lunii decembrie, atelierele de creație au un discount de 50%, cadoul Moșului.
Crăciunul nostalgic, adus în contemporan
Una din cele mai așteptate expoziții de la Art Safari Christmas Edition este cea care recreează Crăciunul de altădată: jucării, felicitării, sănii, cadouri și decorațiuni vechi.
Copiii de atunci, adulții de azi, vor face o călătorie emoționantă în timp, iar copiii vor descoperi jucăriile pe care Moșul le-a adus părinților. Chiar dacă jucăriile s-au schimbat, bucuria Crăciunul rămâne aceeași!
Teatrul Țăndărică va încânta întreaga familie cu momente de teatru de animație „Freestyle Puppetry”, în intervalele orare 18:00-18:30 și 19:00-19:30 (6-10 decembrie, 16-17 decembrie), iar pe 22-23 decembrie (18:00-19:00) va avea loc o „Întâlnire cu Moș Crăciun”.
Teatrul „Ion Creangă” prezintă Tablouri de iarnă – o expoziție de costume și obiecte din spectacolele dedicate Crăciunului. Pinocchio în căutarea lui Moș Crăciun, Albă ca Zăpada, Crăiasa Zăpezii, Moș Crăciun însuși (plus fotoliul lui, bradul suspendat, tolba de cadouri etc.) sunt doar câteva dintre personajele de poveste care vor cuceri copiii, părinții și bunicii.
Și Opera Comică pentru Copii revine la Art Safari cu o serie de spectacole, iar programul de colinde va fi asigurat de corurile de copii Cantus Mundi – cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, dezvoltat de Corul Madrigal, sub bagheta dirijorului Ion Marin. De asemenea, copiii sunt așteptați și la atelierele corale și de percuție ale programului Cantus Mundi la Art Safari Christmas Edition.
Ateliere de sezon pentru copii
Moșul are un cadou pentru toți copiii talentați. În decembrie, atelierele de creație Art Safari Kinder au un discount de 50%. Programul cuprinde 3 ateliere de sezon:
- Creaţie de felicitări – toată familia primește cadouri personalizate
- Pictură figurine pentru brad – cele mai frumoase decorațiuni create vreodată
- Atelier de confecţionat sorcovă – copiii află ce este o sorcovă, dar și ce alte datini și obiceiuri de Crăciun existau pe vremea părinților
Durata unui atelier este de 1 oră. Biletul la un atelier include și un tur ghidat în Art Safari (minimum 8 participanți) și un set de desen cadou de la Kinder (hartă, coroniță, mască și șablon Natoons).
Program ateliere Art Safari Kinder
6-8 decembrie: 17:00-18:00
9-10 decembrie: 12:30-13:30; 14:00-15:00
14-15 decembrie: 18:30-19:30
16-17 decembrie: 12:30-13:30; 14:00-15:00; 15.30-16:30; 17:00-18:00
21 decembrie: 18:30-19:30
22 decembrie: 17:00-18:00
23 decembrie: 12:30-13:30; 14:00-15:00; 15.30-16:30;17:00-18:00
Bilete: https://www.artsafari.ro/project/ateliere-pictura-copii/
Rezervarea este necesara pentru toate atelierele la tel: 0770 443 219.
Program Art Safari Christmas Edition (6-22 decembrie)
- 6 decembrie (miercuri) – 12:00-21:00 (ultima intrare: 20:30)
- 7-22 decembrie (joi-duminică) – 12:00-21:00