Se extinde Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea. Cum va fi organizat acesta

Consiliul Județean Ilfov a aprobat astăzi, în unanimitate, în ședința de consiliu, documentația tehnico-economică faza – studiu de fezabilitate – cu privire la extinderea Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Buftea, cu un corp de clădire de 1443 metri pătrați, în care vor fi integrate toate serviciile medicale de specialitate ale unității medicale.

Construcția noului corp de clădire pentru extinderea spitalului va costa 218.290.959 lei și va dura trei ani.

”Investiția în extinderea Spitalului de Obsterică și Ginecologie Buftea este esențială pentru binele oamenilor care se adresează acestei unități medicale. Pacienți din cel puțin trei zone ale țării – Ilfov, București, Dâmbovița merg cu încredere de ani de zile la acest spital. Ne dorim ca oamenii care au nevoie de ajutorul medicilor, dar și personalul medical, să aibă servicii de cea mai bună calitate și accesibile. De aceea conducerea CJ Ilfov consideră o prioritate implicarea în modernizarea continuă și crearea posibilităților de tratament optime pentru pacienți”, a declarat Ștefan Rădulescu, vicepreședinte CJ Ilfov.

”Suntem foarte atenți la dezvoltarea comunităților din Ilfov, iar componenta de sănătate este deosebit de importantă”, a precizat Vincențiu Voicu, vicepreședinte CJ Ilfov.

La Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Buftea se fac deja analize de ultimă generație și extrem de amănunțite pentru ca doamnele care se adresează medicilor de aici să primească diagnosticul cât mai clar și cât mai rapid, iar în funcție de acesta, tratamentul cel mai bun.

”Odată cu extinderea spitalului, aceste servicii vor fi și mai accesibile și mai diversificate, așa încât pacienții să nu fie nevoiți să caute ajutorul de specialitate la kilometri distanță de casă, ci chiar în comunitățile lor”, mai spune Voicu.

Cum va fi organizat noul spital din Buftea

Noul corp de spital va fi organizat astfel:

Demisol: Spălătoria, Bloc Alimentar, Depozite, Vestiare Generale, Anatomie Patologică și Morga Prosectura, Laborator Histochimie, Histopatologie, Citologie
Parter – Centrul de Primiri Urgențe, Secția de Imagistică – Radiologie, CT, RMN, Mamograf 3D cu Tomosinteză, Ostedensitometru și Ecografie
Etaj 1: ATI, explorări funcționale, laborator analize medicale, laborator genetică
Etaj 2: Bloc Operator (3 Săli de operație), Compartiment Chirurgie Generală
Etaj 3: Bloc de nașteri și Neonatologie
Etaj 4: Secție Obstetrica și Ginecologie cu compartiment medicină materno-fetală, compartiment onco-ginecologie
Etaj 5: Sterilizare Centrală, Sală de ședință, Arhivă, Etaj Tehnic

În corpul de clădire unde funcționează în prezent spitalul va rămâne serviciul administrativ, ambulatoriul, internările de zi și intervențiile chirurgicale minore.

Manager spital: Pacienții vor avea la dispoziție toate serviciile într-un singur loc

„ Această nouă construcție este extrem de importantă pentru pacienți pentru că vor avea la dispoziție toate serviciile într-un singur loc, va fi mai comod și mai accesibil pentru dumnealor. De asemenea, vor beneficia de consultații cu aparatură modernă, pentru că secțiile vor fi dotate cu instrumente de ultimă generație. Este important și pentru personalul medical, care va lucra mai comod, într-un spațiu care le va permite să se dezvolte profesional, vor fi optimizate circuitele de specialitate, iar spitalul va putea să-și extindă specialitățile medicale cu secții noi.”, a declarat Florentina Rudeanu, managerul spitalului de Obstetrică și Ginecologie Buftea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati