Sindicatele din industria aluminiului organizează vineri, între orele 11:00-13:00, un miting de protest în faţa Guvernului, principalul motiv fiind „situaţia gravă” cu care se confruntă sectorul ca urmare a achiziţionării de energie electrică şi gaze la preţuri exorbitante, fapt care conduce la închiderea de capacităţi de producţie.
Protestul este organizat de Sindicatul Liber Alro, Sindicatul Alroproduct, afiliate la Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea Metal, împreună cu Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatul Alum Tulcea, afiliate la Federaţia Sindicatelor din Metalurgia Neferoasă.
„Mafia creată în jurul resurselor de energie electrică şi gaze nu îşi încetează acţiunile de speculă, distrugând în mod ireversibil industria din România. Astfel, Alro Slatina a început închiderea din capacitatea de producţie prin oprirea primei hale de electroliză, încă două hale sunt programate a fi oprite în curând, rezultând o reducere a producţiei cu 60%, urmând a funcţiona cu doar 2 hale din 5. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Alum Tulcea prin reducerea producţiei de alumină cu 60%. Din cauza acestor aspecte negative vor avea loc disponibilizări de personal şi trimiterea în şomaj tehnic a mii de angajaţi de la cele două societăţi şi a zeci de mii de salariaţi de la societăţile care depind direct sau indirect de Alro Slatina”, semnalează sindicaliştii, într-un comunicat.
Potrivit acestora, în urma demersurilor întreprinse de sindicate, de conducerile societăţilor către factorii de decizie, respectiv primul ministru şi ministerele de resort, s-a rezolvat doar cadrul legal privind tranzacţionarea bilaterală directă între producători şi agenţii economici energo-intensivi, dar acest lucru nu este practicabil în prezent din cauza nefuncţionalităţii pieţei pentru clienţii mari din industrie, toată energia fiind pusă în vânzare doar pe anumite platforme ale pieţei şi adjudecată de „speculanţii de energie”.
„Este clar că restructurarea Pieţei de Energie este vitală pentru toţi consumatorii de energie. Ultima strigare a sindicatelor şi a tuturor angajaţilor din industrie, cea care a mai rămas în România, este ca Guvernul României să intervină de urgenţă în limitarea preţurilor la energie şi gaze naturale, conform Legii Concurenţei Nr.21/1996, unde la Art.4, Alin.3 este menţionat: (3)|Pentru sectoare economice determinante şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitatea evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora.
Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.
Urgent solicităm Guvernului să limiteze preţurile aplicate la energie şi gaz la valoarea celor din decembrie 2020 pentru cel puţin un an (legea prevede posibilitatea prelungirii până la 3 ani), precum şi interzicerea exportului de energie electrică şi distribuirea acesteia către consumatorii industriali şi casnici”, subliniază sindicaliştii.