Pasajul Unirii din centrul Capitalei va fi închis marți noaptea, anunță Primăria Sector 4 într-un comunicat de presă, precizând că va fi făcută o evaluare a structurii de rezistență, pentru a începe lucrările de reabilitare a acestuia.
La începutul acestui an, printr-un protocol încheiat cu Primăria Capitalei, pasajul a fost preluat în administrarea Primăriei Sector 4, pentru a fi reabilitat.
„Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti anunţă că circulaţia rutieră în Pasajul Unirii va fi oprită temporar marţi seara, 17 mai a.c., în intervalul orar 23.30 – 05.00. Măsura se aplică în vederea începerii, în mai puţin de două luni de zile, a lucrărilor de reabilitare şi punere în siguranţă a pasajului, fapt pentru care o echipă de experţi va inspecta construcţia în vederea stabilirii măsurilor şi intervenţiilor necesare consolidării acesteia”, se arată în comunicat.
Pasajul Unirii, verdict îngrijorător încă din anul 2017
Construit în anii 1986-1987, Pasajul Unirii a primit un verdict îngrijorător încă din anul 2017, în urma unei expertize tehnice care a arătat faptul că unul dintre cele mai tranzitate pasaje rutiere subterane din Capitală se află într-o stare avansată de degradare şi prezintă deficienţe serioase la structura de rezistenţă care pun în pericol viaţa a sute de mii de oameni din Sectorul 4 şi nu numai.
„Pentru remedierea în regim de urgenţă a problemelor de siguranţă constatate, la începutul acestui an, în urma unui protocol de asociere cu Primăria Municipiului Bucureşti, pasajul a intrat în administrarea Sectorului 4, care a demarat de îndată procedurile premergătoare punerii în siguranţă a întregii zone prin care trec zilnic zeci de mii de maşini.
Tocmai de aceea, pentru realizarea unei evaluări cât mai atente şi obiective a structurii de rezistenţă, marţi, 17 mai a.c., Pasajul Unirii va fi închis circulaţiei între orele 23.30 – 05.00”, precizează primăria.