Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat lansarea programului Microbuze electrice pentru transportul elevilor şi a precizat că bugetul acestuia este de 300 de milioane de lei.
- Programul va începe la data de 8 septembrie şi va fi deschis timp de două luni. Microbuzele electrice trebuie să aibă o autonomie de minim 200 de kilometri, iar pentru cele plug-in Hybrid autonomia trebuie să fie de minim 50 de kilometri pentru puterea electrică, scrie news.ro.
“Lansăm astăzi, în premieră, programul Microbuze electrice pentru transportul elevilor. Este unul dintre programele finanţate de către minister prin care încercăm să atenuăm impactul schimbărilor climatice, să asigurăm un aer mai curat, să participăm la decarbonizarea sectorului de transport şi să reducem emisiile de gaze cu efect de seră. Ne încadrăm şi cu acest program în tendinţa europeană privind mobilitatea durabilă. Acest program vine în completarea programului Rabla Clasic, în completarea programului Rabla Plus şi, mai nou, Rabla Local practic va asigura transportul elevilor spre şcoală şi înapoi către locuinţele lor, urmărind practic să transforme comunităţile noastre în unele din ce în ce mai verzi. Bugetul alocat acestui program, finanţat exclusiv din Fondul pentru Mediu, este de 300 de milioane de lei. Nu vom finanţa doar microbuze electrice, ci vom finanţa şi infrastructura aferentă acestora, mă refer la infrastructura de încărcare. Practic, pentru fiecare microbuz achiziţionat vom putea finanţa şi o staţie de încărcare electrică”, a afirmat ministrul Mediului.
El a precizat că finanţarea pentru acest program va fi asigurată integral, iar unităţile administrativ-teritoriale beneficiare nu vor fi nevoie să contribue financiar.
“Beneficiarii acestui program vor fi reprezentaţi de consiliile judeţene din România, precum şi de subdiviziunile administrativ teritoriale ale municipiului Bucureşti. Suma pe care fiecare unitate administrativ teritorială o poate primi se referă la numărul de elevi de pe raza UAT-ului respectiv. Pentru UAT-uri cu mai puţin de 40.000 de elevi finanţăm maxim 7 milioane de lei. Între 40.000 şi 60.000 finanţăm maxim 15 milioane de lei şi pentru UAT-uri cu un număr mai mare de 60.000 de elevi, putem finanţa o valoare maximă de 25 de milioane de lei. Finanţarea este integrală. Cu alte cuvinte, UAT-ul nu va trebui să pună niciun leu la această aplicaţie. Vom finanţa microbuze electrice, microbuze plug-in Hybrid, precum şi cele alimentate cu GNC. De asemenea, vom putea finanţa staţii de reîncărcare”, a mai afirmat Mircea Fechet.
El a explicat că microbuzele electrice trebuie să aibă o autonomie de minim 200 de kilometri, iar pentru cele plug-in Hybrid autonomia trebuie să fie de minim 50 de kilometri pentru puterea electrică.
Ministrul Mediului a adăugat că acest program începe la data de 8 septembrie şi va fi deschis timp de două luni.