Se prelungeşte cu încă un an termenul pentru montarea repartitoarelor în locuinţe

Ministerul Energiei prelungeşte termenul de conformare pentru montarea repartitoarelor cu încă un an, respectiv până la 31 decembrie 2025, în urma solicitărilor primite în acest sens.

  • De asemenea, se alocă 750 de lei pentru familiile vulnerabile pentru compensarea costului aferent, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis marţi agenției Agerpres.

„Prin iniţiativa Ministerului Energiei, prin ordonanţa de urgenţă promovată de guvern, acordăm timp românilor să achiziţioneze şi să-şi monteze sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (repartitoare), în imobile de tip condominiu, racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. Dăm, astfel, curs solicitărilor venite din partea societăţii civile şi acordăm o ultimă prelungire cu încă un an a perioadei în care trebuie montate aceste dispozitive.

În plus, ne dorim ca bugetul românilor să nu fie afectat, de aceea alocăm un buget substanţial din fondurile Ministerului Energiei. Pentru a compensa costurile familiilor pentru care montarea repartitoarelor ar însemna o povară pe bugetul gospodăriei, acordăm o subvenţie de până la 750 de lei per gospodărie eligibilă. Bineînţeles, prin amânarea termenului de montare până la 31 decembrie 2025, se suspendă şi toate prevederile referitoare la eventuale amenzi pentru cei care nu îşi montează repartitoare”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati