Se prelungeşte suspendarea activităţii cu publicul din cadrul Primăriei Sectorului 1

Pentru limitarea riscului de contaminare cu COVID-19, Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a dispus prelungirea suspendării activităţii cu publicul din cadrul Primăriei până la încetarea stării de urgenţă.

Se prelungeşte suspendarea activităţii cu publicul din cadrul Primăriei Sectorului 1 până la încetarea situaţiei de urgenţă decretată prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. În această perioadă activitatea de relaţii cu publicul pentru persoanele fizice şi juridice se va desfăşura numai prin telefon, prin corespondenţă poştală sau electronică. Astfel persoanele interesate pot depune cereri/reclamaţii/sesizări/petiţii pe adresa de e-mail registratura@primarias1.ro; prin poştă la adresa Bulevardul Banu Manta nr.9, sau folosind rubrica specială de sesizări disponibilă pe site-ul www.primariasector1.ro, accesând următorul link: http://www.primariasector1.ro/sesizari-petitii-reclamatii.html. Pentru mai multe amănunte, cetăţenii Sectorului 1 pot suna la numărul de telefon al Serviciului Registratură, Relaţii cu Publicul 021/319.10.13/int. 147 sau 210;

* Tot până la încetarea situaţiei de urgenţă se prelungeşte suspendarea audienţelor din cadrul Primăriei Sectorului 1, convenţiilor de practică încheiate cu instituţiile de învăţământ şi desfăşurarea tuturor comisiilor/ comisiilor tehnice sau oricăror alte activităţi care implică interacţiunea cu persoane din exteriorul Primăriei Sectorului 1.

Iniţial aceste măsuri fuseseră dispuse pentru perioada 12 martie-27 martie. Menţionăm că, dacă situaţia o va impune, există posibilitatea prelungirii în continuare a suspendării desfăşurării activităţilor care implică interacţiunea cu publicul.

Se prelungeşte suspendarea programului cu publicul al Administraţiei Domeniului Public Sector 1 până la data de 16 aprilie 2020

Totodată, pentru limitarea riscului de contaminare cu COVID-19 se prelungeşte şi suspendarea programului cu publicul al Administraţiei Domeniului Public Sector 1 până la data de 16 aprilie 2020, cu posibilitatea prelungirii acestui termen. Măsura de suspendare a activităţii cu publicul la nivelul acestei instituţii fusese luată iniţial până la data de 31 martie 2020.

În această perioadă persoanele interesate pot depune cereri/reclamaţii/sesizări/petiţii pe adresa de e-mail: secretariat@adp-sector1.ro, prin poştă la adresa Bulevardul Poligrafiei nr 4, Sector 1, sau folosind rubrica specială de sesizări disponibilă pe site-ul adp-sector1.ro, accesând următorul link: https://adp-sector1.ro/contact/

Impozitul poate fi plătit cu bonificaţie până în data de 30 iunie 2020 inclusiv.

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare , Primăria Sectorului 1 vă informează următoarele:

În anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (1)- impozitul pe clădiri, art. 467 alin. (1) – impozitul pe teren şi la art. 472 alin. (1) – impozitul pe mijloacele de transport din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.

În anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) şi art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acordarea bonificaţiei stabilite de consiliul local, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.

În anul 2020, potrivit art. 458 alin 1 lit. a) şi art. 460 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calculul impozitului pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, depunerea raportului de evaluare se prorogă pentru primul termen de plată din anul de referinţă, respectiv 30 iunie inclusiv.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati