Vaccinare și o porție de mici. Se redeschide centrul de la Piața Obor

Un centru fix de vaccinare împotriva COVID-19 a fost deschis, vineri, la Obor, după ce în cel mobil s-au imunizat, la sfârşitul săptămânii trecute, 1.436 de oameni, a declarat viceprimarul Sectorului 2 Alexandra Chirilă.

„Caravana de la Obor de săptămâna trecută a avut rezultate foarte bune, am vaccinat 1.436 de oameni în trei zile, drept urmare, ne-am hotărât să facem un centru fix la Obor, pentru că este un loc foarte aglomerat şi putem să ajungem mult mai uşor la oameni cu vaccinul”, a precizat Alexandra Chirilă, potrivit pressonline.ro.

Ea a menţionat că programul centrului, care are două puncte de vaccinare, este de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8,00-19,00, iar duminica – între orele 8,00 – 18,00.

Alexandra Chirilă a afirmat că serul folosit este Johnson&Johnson. „În următoarele zile o să primim şi Pfizer”, a spus viceprimarul Sectorului 2.

Voucher pentru o porție gratuită de mici

La fel ca la sfârşitul săptămânii trecute, Terasa de la Obor le acordă celor care se vaccinează câte un voucher cu care pot primi gratuit o porţie de mici cu muştar, pâine şi apă, menţionând că depinde de acest operator privat cât timp va mai menţine această ofertă.

„Depinde şi de posibilitatea Terasei de la Obor. Este un operator privat care a dorit să încurajeze vaccinarea şi este prerogativa dânşilor să spună când nu mai pot să se implice”, a adăugat Alexandra Chirilă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati