Se redeschide piaţa agro-alimentară Progresul din Sectorul 4

Urmare a unei investiţii totale în valoare de 11.176.500 lei, Piaţa Progresul devine una dintre cele mai moderne zone agro-alimentare din Bucureşti. Cu spaţii comerciale reconfigurate şi renovate, piaţa va oferi condiţii civilizate şi de maximă siguranţă.

Lucrările, începute în luna noiembrie a anului trecut, au vizat, în primul rând, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.În acest sens, a fost montat un sistem automatizat de ventilaţie, compus dintr-o centrală de tratare a aerului, echipată cu filtre de aer, combinat cu un sistem de încălzire şi răcire, alcătuit din ventilo-convectoare şi calorifere.

Totodată, a fost montat un sistem complet automatizat pentru detecţia şi stingerea incendiilor, compus din:

– centrală detecţie echipată cu senzori de fum, lămpi de semnalizare, sirene şi butoane de panica.
– instalaţie de splinklere, alimentate dintr-un rezervor de apă cu capacitatea de 5000 litri, proiectată să acopere suprafaţa totală a pieţei, de 9.500 mp.
– instalaţie de 11 hidranţi complet echipaţi, alimentată din două rezervoare de apa însumând 3000 litri.
– sistem presurizare şi desfumare, comandat de o centrală dotată cu 7 ventilatoare, clapete antifoc (montare pe un sistem complex de tubulatura) şi ferestre motorizate ce asigură ventilaţia în camerele tehnice şi casele de scară.

De asemenea, pereţii au fost realizaţi din materiale ignifugate, rezistente la foc 90-120 de minute.

Pe lângă lucrările specifice obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, au fost efectuate şi ample lucrări de reconfigurare şi modernizare.

Astfel, la etaj, pe o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi, într-un open-space au fost amenajate 142 de tarabe duble pentru producătorii de fructe şi legume, urmând ca în scurt timp să fie dat în folosinţă şi parterul pieţei, unde pe o suprafaţă de 4.500 metri pătraţi, vor funcţiona magazine alimentare, brutării, cofetării şi farmacii. Tot la parter, vor fi amenajate o zonă de tip fast-food precum şi una de promenadă.

Nu doar comercianţii vor avea condiţii moderne pentru a-şi desfăşura activitatea, ci şi bucureştenii care aleg să se aprovizioneze din această piaţă. Aceştia vor putea, de acum înainte, să-şi achite cumpărăturile şi cu cardul, direct la tarabă, la comercianţii care vor avea în dotare, sisteme de plată POS. Mai mult, aceştia vor putea plăti chiria zilnică pentru spaţii/tarabe la automatele de tip self pay.

Primar Baluta„Am creat la Piaţa Progresul un spaţiu cu dotări moderne, începând de la instalaţiile de securitate la incendiu şi terminând cu modul în care este proiectată şi organizată această piaţă. În aceste condiţii, invit toţi cetăţenii din Bucureşti, ca începând de mâine, să vină să facă cumpărăturile din Piaţa Progresul, unde îi asigurăm că vor găsi cele mai proaspete legume şi fructe. Totodată, un lucru foarte important este acela că tarifele nu s-au modificat, întrucât am avut grijă să menţinem un standard de cost foarte accesibil”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

Aproximativ 100 de comercianţi îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Progresul. Dintre aceştia, 70% sunt producători.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati