Consiliul Județean Ilfov a început, la jumătatea lunii septembrie, lucrările de refacere a primului strat de asfalt, pe DJ 101 B, pe o lungime de 12,8 km. Este vorba despre stratul de uzură, cel care este primul afectat atunci când apar gropi din diferite cauze, potrivit viitorulilfovean.ro.
”Am primit mai multe întrebări din partea oamenilor, dacă era necesară această intervenție. De aceea, am discutat cu specialiștii Direcției Generale de Investiții și Administrare Drumuri Județene (din cadrul CJ Ilfov, cei care au propus proiectul. DJ 101 B a fost reabilitat complet în urmă cu 12 ani, iar în prezent drumul este ieșit din garanție. Având în vedere vechimea lucrărilor de refacere, pot apărea oricând infiltrații care să afecteze straturile de sub cel de uzură, inclusiv structura drumului. Consiliul Județean Ilfov a dorit să evite acest lucru, la fel cum procedează pentru fiecare drum pe care îl administrează. Specialiștii DGIADJ au argumentat că, în cazul unor probleme apărute la structură, în următorii 2-3 ani, am fi avut costuri mult mai mari pentru refacere, ceea ce am dorit să evităm”, precizează Ștefan Rădulescu, vicepreședinte al CJ Ilfov.
Pentru lucrările actuale de refacere a stratului de uzură va fi acordată o garanție de cinci ani.
”Am mers săptămâna aceasta pe șantierul DJ 101 B alături de primarul comunei Snagov, Mihai Anghel. Am discutat despre respectarea standardelor de calitate, a condițiilor de reducere a disconfortului pentru populație, pe perioada intervenției, și am stabilit că vom supraveghea lucrarea îndeaproape”, spune Rădulescu.