Pasagerii care pleacă de pe aeroportul Henri Coandă vor avea, începând de mâine, acces direct la aerogara Plecări. Astfel este eliminată obligativitatea trecerii prin corturile din fața terminalului.
Rămân însă valabile toate celelalte cerințe, respectiv măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea mâinilor, păstrarea distanței de 1,5 metri față de celelalte persoane și purtarea măștii astfel încât să acopere gura și nasul, potrivit unui comunicat de presă.
Măsurile au fost decise în contextul traficului încă redus pe aeroport, din cauza pandemiei de coronavirus. Personalul aeroportului va monitoriza respectarea cerințelor privind purtarea măștii și păstrarea distanței și, în caz contrar, vor cere intervenția imediată a poliției și jandarmeriei, scrie Digi24.
Tot de la 9 septembrie se permite și accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI etc.) în fața aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor și însoțitorilor acestora. De asemenea, vor fi redeschise restaurante și cafenele, în plus față de cele care și-au reluat deja funcționarea în urmă cu o săptămână.
Corturile din fața terminalului vor fi demontate și, din 11 septembrie, parcarea în care acestea sunt acum amplasate se va redeschide pentru public.
Rămân valabile pentru pasageri recomandarea de a se prezenta la la timp la aeroport, precum și cea de a respecta semnificația indicatoarelor de direcționare, atât pe fluxul auto din fața aeroportului cât și pe fluxurile de pasageri.
În zona aeroportului, circulația auto este încă afectată de lucrările la conexiunea feroviară a aeroportului cu Gara de Nord.